Dorohoi News Logo

Modernizarea municipiului Dorohoi apreciată de oficialitățile prezente la inaugurarea Centrului de zi pentru copii și tineri cu dizabilități - VIDEO

Oficialitati la ianugurare

Centrul de zi pentru copii și tineri cu dizabilități a fost inaugurat astăzi, 25 octombrie 2013, ora 12:00, la sediul Direcției de Asistență Socială Dorohoi.

În cadrul evenimentului au participat numeroase oficialități locale și județene printre care amintim: deputatul Andrei Dolineaschi, senatorul Doina Federovici, deputatul Tamara Ciofu, prefectul Costică Macaleţi, inspectorul școlar Paula Gavriluță, managerul Spitalului Municipal Dorohoi, Valerian Andrieș, primarul Dorin Alexandrescu şi autorităţile locale.

„Este o lucrare extraordinară, un centru pe care îl aşteptau foarte mulţi, pentru că este un concept mai nou, fiind primul proiect de acest gen implementat pe raza județului Botoșani. Iată că acest Centru de zi pentru copii și tineri cu dizabilități de la Dorohoi înseamnă un nou început, un proiect european, modern. A fost un efort important, atât uman cât şi financiar, s-a lucrat mult şi vreau să apreciez calitatea deosebită a lucrărilor”, a declarat în exclusivitate pentru Dorohoi News, senatorul Doina Federovici. (Andrei B.)

Vezi declarațiile oficialităților:









Autor: DorohoiNews.ro

 

DorohoiNews.ro



social
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web