Dorohoi News Logo

AJOFM: Locuri noi de muncă în Dorohoi și Darabani

Locuri noi de muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Botoșani oferă 127 locuri de muncă pentru șomerii botoșăneni, în diferite domenii de activitate. Cei aflați în căutarea unui loc de muncă pot opta pentru postul de profesor în centre și cabinete de asistență psihopedagogică, asistent social, șef laborator, operator facturare, agent de securitate și paznic de vânătoare.

Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională caută doi profesori în centre și cabinete de asistență psihopedagogică pentru localitățile Dorohoi și Plopenii Mari și doi asistenți sociali cu studii superioare. Salariul este de 1139 lei, respectiv 751 lei, iar concursul va avea loc pe 15 noiembrie.

În orașul Darabani se caută șef laborator și operator facturare cu sau fără experiență, cu studii superioare în industria alimentară sau medicină veterinară, respectiv în domeniul economic. Perioada este nedeterminată, iar salariul este motivant. Cinci posturi ca agent de securitate sînt disponibile pentru persoane peste 45 de ani, cu studii minim școala generală, pentru un salariu de 800 lei.

Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor caută doi paznici de vânătoare cu vechime în domeniu trei ani, cu studii medii și atestat, pe perioadă nedeterminată. Durata muncii este de opt ore zilnic, iar salariul este de 900 lei. (Mădălina O.)

Autor: DorohoiNews.ro

social
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web