Dorohoi News Logo

Senatorul Doina Federovici: Voluntariatul va fi recunoscut ca experiență profesională

Doina Federovici

În ședința de plen din data de 18 februarie 2014, Senatul României a adoptat proiectul legii privind reglementarea activității de voluntariat în România, lege la care senatorul Doina Federovici este semnatar.

„Legea voluntariatului prezintă câteva mari avantaje. În primul rând încurajează voluntariatul, deoarece acesta va fi recunoscut ca experiență profesională, iar voluntarii vor putea cere din partea organizațiilor sau instituțiilor gazdă un certificat de competențe recunoscut la nivel european.Un alt avantaj este că, dacă la un interviu de angajare doi candidați au același punctaj, cel care a activat ca voluntar va putea primi puncte în plus. În ceea ce privește avantajele pentru bugetul de stat, va fi interzisă disimularea unui contract de muncă într-unul de voluntariat, pentru eludarea de la plata taxelor către stat. Vom putea ajuta astfel miile de tineri care activează ca voluntari în fel și fel de organizații, și care atunci când vor să se angajeze, întâmpină dificultăți din cauza lipsei de experiență profesională recunoscută oficial" a declarat senatorul Doina Federovici.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

social
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web