Dorohoi News Logo

Zilele Asistenței Sociale - 2014: „Criza Economică și Socială - Soluţiile Asistenţei Sociale”

afis_1

În luna martie a fiecărui an, Colegiul Național al Asistenților Sociali din România sărbătorește ”Zilele Asistenţei Sociale”  oferind oportunitatea asistenţiilor sociali de a celebra profesia lor şi de a reafirma munca pe care o desfăşoară  zi de zi în comunitate.   

Tema acestui an  este intitulată „Criza Economică și Socială - Soluţiile Asistenţei Sociale” şi este stabilită la nivel mondial  de către Federația Internațională a Asistenților Sociali .

„Misiunea noastră este să promovăm egalitatea și echitatea, să sprijinim un stil de viață sustenabil, să susținem implicarea individului și a comunitățății, să respectăm diversitatea.”

Structura teritorială Botoşani a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România organizează cu ocazia celei de-a VI-a ediţii a Zilelor Asistenţei Sociale 2014 diverse  activităţi care au scopul  principal de a  promova  profesia de asistent social  şi  de a prezenta misiunea  pe care o avem la nivelul comunităţii pentru semenii noştri  (dezbateri /interviuri la radio/tv ,aplicarea unui chestionar cu privire la profesia de asistent social şi sistemul de asistenţă socială, adresat angajatorilor asistenţilor sociali/reprezentanţilor altor instituţii publice sau private / partenerilor furnizorilor de servicii sociale etc., distribuirea unor calendare/afişe cu mesajul ZAS 2014, organizarea unei reuniuni a asistenţilor sociali din judeţul Botoşani).
 
Persoana de contact: Maria Felicia MIHAI  (E-mail: [email protected], tel 0755096201).

Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România este  autoritatea profesională în domeniu care reprezintă, apără și promovează drepturile și interesele membrilor la nivel local, naţional și internaţional, apără onoarea, libertatea şi independenţa profesională a asistentului social în exercitarea profesiei, asigură respectarea de către asistenţii sociali a obligaţiilor care le revin faţă de beneficiari, instituţii şi societate, în concordanţă cu normele deontologice ale profesiei.

Structura Teritorială Botoşani a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

social
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web