Dorohoi News Logo

Gala „Steaua Speranței” organizată în cadrul campaniei „Dăruiește din inimă!” – FOTO

Gala Star of Hope 2014_49

Fundația Star of Hope România a organizat joi, 4 decembrie 2014, Gala „Steaua Speranței”, eveniment ce face parte din cea de-a patra ediție a campaniei de susținere a copiilor cu dizabilități „Dăruiește din inimă!”.

Această Gală a avut ca scop principal sprijinirea copiilor cu dizabilități care vin la centrul de reabilitare „Steaua Speranței” din Iași, Dorohoi, Botoșani, Bârlad, Huși și Vaslui, centre în care vin copii cu dizabilități care beneficiază de serviciile de terapie și evaluare complexă.

Evenimentul a fost unul deosebit, la care au fost aproximativ 150 de participanți, oameni de afaceri, reprezentanți ai autorităților locale, reprezentanți ai ONG-urilor, parteneri media, parlamentari, voluntari și reprezentanți din centrele aflate la Botoșani, Dorohoi, Bârlad, Huși și Vaslui.

„Acest eveniment, devenit deja o tradiție s-a bucurat de prezența multor oameni cu suflet mare care au contribuit, contribuie și vor contribui la dezvoltarea copiilor din centrele noastre. Mulțumesc tuturor celor care au fost alături de noi și care au înțeles cât de mult contează ajutorul lor pentru acești copii.”, a declarat pentru Dorohoi News, Aurora Vatamaniuc, preşedinte Fundaţia Star of Hope România.

La această Gală s-a alăturat și formația Proconsul care a susținut un concert caritabil. În cadrul Galei a fost organizat şi un mic spectacol artistic, licitații pentru diferite produse donate şi zeci de copii cu dizabilități au primit premii. (Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

social
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web