Dorohoi News Logo

Habitat for Humanity România face apel la voluntariat

habitat-for-humanity

Iarna se apropie iar familiile sinistrate care locuiesc în containere, corturi sau în camere supraaglomerate au nevoie de un cămin călduros. Șantierul Habitat din Dorohoi, Botoșani este deschis, iar cu ajutorul a peste 200 de oameni din toată țara care au venit până acum la voluntariat, am început construcția și renovarea a peste 80 de locuințe.
    Acum avem nevoie de sprijinul tău ca să putem finaliza construcțiile până de Crăciun, astfel încât bătrânii, copiii, toți cei rămași fără adăpost în urma inundațiilor din această vară să-și poată relua cursul firesc al vieții. Dacă ai mai voluntariat alături de Habitat și vrei să revii în șantier sau nu ai mai fost pe şantierele noastre dar vrei să întinzi concret o mână de ajutor, te așteptăm alături de noi, să punem umăr la umăr și să ridicăm cât mai multe case.
    Nu contează că nu ai experiență în construcții, noi suntem alături de tine să construim împreună. Înscrie-te la voluntariat individual sau cu echipa din cadrul companiei/organizației/instituției tale.
   În momentul în care ai hotărât ziua/zilele în care vrei să vii în șantier, trimite un mesaj la Adrian Magda, coordonator de voluntari, telefon +40722860546, email: [email protected]
   Îți mulțumim și te rugăm să transmiți mai departe apelul nostru. Și tu poți reclădi speranța!
(DorohoiNews.ro)


Autor: DorohoiNews.ro

 

social
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web