Dorohoi News Logo

Aglomeratie la distribuirea ajutoarelor

distributie ajutoare pead dorohoi 2

În doar cinci zile, mai bine de jumătate din cantitatea de alimente de primă necesitate, distribuită în cadrul Programului European de Distribuţie a Alimentelor (PEAD) 2010, a ajuns la beneficiari. Conform datelor oferite de reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială (DAS), din aproximativ 2700 de persoane defavorizate din Dorohoi, până astăzi, au intrat în posesia ajutoarelor puţin peste 1500 de persoane.
    Reprezentanţii DAS spun că spre deosebire de anii trecuţi, persoanele defavorizate, beneficiare ale ajutoarelor, au luat cu asalt încă din prima zi depozitul amenajat în una din clădirile fostei unităţi militare de la Brazi şi se preconizează ca până la sfârşitul săptămânii, întreaga cantitate să fie distribuită, mai puţin laptele praf, care încă nu a juns în depozite. Conform reglementărilor, beneficiarii ajutoarelor alimentare de primă urgenţă prin PEAD 2010, sunt pensionarii, şomerii, persoanele cu handicap grav sau accentuat şi beneficiarii de ajutor minim garantat, care primesc în funcţie de categorie, diferite cantităţi de făină, mălai, biscuiţi, paste, zahăr şi lapte praf.
    Reprezentanţii DAS spun că distribuţia acestui din urmă produs se va face atunci când când va fi adus la Dorohoi iar beneficiarii vor fi anunţaţi din timp de locaţia de unde va fi distribuit. (DorohoiNews.ro)


Autor: DorohoiNews.ro

 

social
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web