Editia de vara a Targului Virtual de locuri de munca in domeniul medical, organizat de Careers in White International, cunoscut in Romania ca si Cariere in Alb, va incepe luni, 15 iunie 2015, la ora 00:00. Evenimentul va avea loc exclusiv online pe careersinwhite.com/virtualfairs.aspx pana la data de 5 iulie 2015.
Dupa o editie de primavara cu 21 de evenimente de succes organizate in Romania, Portugalia, Spania, Italia, Croatia, Ungaria, Bulgaria si Grecia, candidatii si companiile sunt invitati sa participle la cel mai mare din aceasta serie. Evenimentul este deschis pentru intreg personalul medical, focusandu-se in special pe cel din Uniunea Europeana.
Companiile de recrutare sunt in cautare de personal medical din toate domeniile: doctori rezidenti si specialisti, asistenti medicali, studenti la medicina, medici stomatologi, fizio-kineto-terapeuti, moase, farmacisti, cercetatori si personal auxiliar.
Pana in prezent, 20 de companii au confirmat prezenta la cel mai mare eveniment Careers in White, cu peste 600 de locuri de munca disponibile.
Evenimentul are intrarea libera si este deschis publicului la nivel international pentru o perioada de 3 saptamani. Personalul medical interesat poate accesa platforma pe computer, tableta sau telefon mobil, in mod confortabil, de oriunde.
Platforma simuleaza un targ fizic de locuri de munca: candidatul se poate inregistra, isi poate uploada CV-ul, fiecare companie are un stand de prezentare cu informatii, bannere, video de prezentare, date de contact, job-urile disponibile, iar candidatii pot accesa sectiunea de chat pentru a discuta in mod public sau privat cu recrutorii. Acestia pot aplica cu CV-ul direct pe site.
„Targul Virtual creste gradual in marime si eficienta pe piata de recrutare actuala a personalului medical. Este metoda perfecta pentru a completa si sublinia activitatea Cariere in Alb inceputa in 2009”, declara Bogdan Covaliu, Manager General. „Speram ca raspunsul sa fie unul pozitiv. Targul Virtual da o noua sansa persoanelor care nu au reusit sa participe sau nu au gasit ceea ce cautau in cadrul targurilor traditionale. Ei o pot realiza in timpul lor liber, oricand si oriunde au acces la un calculator conectat la internet. In plus, ei vor putea alege din mai multe job-uri si angajatori posibili.” a adaugat acesta.
Parteneri ai evenimentului: Pagina Medicala, Pagina Farmacistilor, Medipedia, Medical Manager, Explore Medicine TV, Blog de Medicinisti, BestJobs, CV.com.