Peste 500 de locuri de muncă vacante, sunt la dispoziţia şomerilor din judeţul Botoşani, în această săptămână. Posturi de consilieri, ingineri, în sistemul medical şi şcolar sunt scoase la concurs.
Spitalul de Urgenţă Mavromati anunţă concurs pentru postul de medic specialitatea ATI, specialitatea cardiologie, neonatologie, medicină internă, pneumologie, pentru 7 ore pe zi, salariul fiind de 3.458 lei. Dosarele se pot depune până la data de 11 noiembrie.
Tot la Spitalul Mavromati, un farmacist pentru secţia din Săveni va primi un salariu de 2.886 lei. Şi în administraţia publică sunt posturi vacante. La Primăria Botoşani, un consilier principal cu vechime 5 ani va beneficia de un salariu de 1.176 lei, în timp ce un consilier adm. publică în Consiliul Judeţean (grad superior), cu 9 ani vechime, va avea 1.747 lei, iar unul cu grad principal şi 5 ani vechime va dispune de un salariu de 1.303 lei.