Dorohoi News Logo

Adevarul! Şcoala este ACASĂ pentru sinistraţii din Dorohoi

copii sinistrati

Sute de copii din Dorohoi trăiesc printre dărămături şi noroaie după ce inundaţiile din această vară le-au distrus gospodăriile. Pentru ei începerea anului şcolar este mai mult decât reîntâlnirea cu profesorii şi colegii. Şcoala este singurul loc curat şi uscat unde se pot simţi la fel ca toţi ceilalţi copii de vârsta lor.
    Bucurie mai mare nu este pentru copiii din Dorohoi decât începerea şcolii. Nici temele multe, nici profesori exigenţi sau materiile grele care îi aşteaptă nu îi mai sperie. Experienţa prin care au trecut în această vară i-a maturizat înainte de vreme şi i-a făcut să înţeleagă sensul cuvântului ACASĂ.  Mulţi dintre ei trăiesc îngrămădiţi în camere mici, pline de umezeală şi noroi, aşteptând ca noile case să se înalţe. Alţii şi-au văzut casele năruindu-se într-o clipă şi stau acum în containerele de plastic din taberele de sinistraţi.
    Pentru ei, clopoţelul va suna luni ca să îi cheme acasă. În ultimele luni au numărat zilele când vor intra în clasele curate şi uscate în care totul miroase a nou şi a curat. Emoţii mari îl încearcă şi pe Tudor Popa, un copil de 12 ani din mahalaua Dorohoiului care se numără printre puţinii norocoşi căruia apele nu i-au luat ghiozdanul. În podul casei a ascuns mica sa avere. „ Dacă nu aveam ghiozdanul trebuia să vin cu manualele în braţe sau în pungă că nu avem bani pentru rechizite. Nu mi-e ruşine că toţi suntem la fel de săraci acum după potop" a spus băiatul care este elev în clasa a VI a la Şcoala nr. 1 din Dorohoi.( foto jos)
    Cu haine jerpelite dar curate şi palmele bătătorite de munca din această vară, cei peste 200 de elevi sinistraţi care învaţă la Şcoala Nr. 1 din Dorohoi vor păşi cu inimile pline de bucurie pe poarta şcolii. Pentru ei începerea anului şcolar este mai mult decât reîntâlnirea cu profesorii şi colegii..
    „ Ne-am săturat de mizerie, noroi şi cărămizi. Dormim înghesuiţi într-o cameră şi ne este greu. Mereu este frig iar părinţii sunt trişti. La şcoală este cald şi miroase a nou. Totul este curat şi mi-am curăţat ghetele când am intrat în clasă. Este mai frumos la şcoală decât acasă" a mărturisit Liliana Crăciun, o copilă de 7 ani care a intrat acum în clasa a II a  la Şcoala nr. 1 din Dorohoi.
    Dascălii le înţeleg drama şi îi vor ajuta chiar să îşi facă temele la şcoală. „ Vor putea rămâne peste program, în clase , să studieze. Acum avem bibliotecă nouă cu peste 2000 de volume din colecţiile Adevărul iar copiii pot citi şi călători în lumea basmului şi a aventurii uitând astfel de probleme" a spus Veronica Ivănescu, director Şcola nr. 1 Dorohoi.
    Cu ajutorul „ Adevărul", al Organizaţiei „Salvaţi Copiii!" şi ING Asigurări de Viaţă, Şcoala nr. 1 din Dorohoi a fost refăcută în ultimele două luni. Peste 2000 de volume noi din Biblioteca Adevărul au fost donate şcolii care avea 4000 de volume învechite. După inundaţii, majoritatea elevilor Şcolii nr. 1 , alături de cei din cartierul Gării, au mers în tabere oferite de Fundaţia „ Salvaţi Copiii!" şi partenerii acesteia

 


sursa: adevarul.ro

social
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web