Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoșani a organizat joi, 4 februarie 2016, prima ediţie a „Cupei prieteniei” la fotbal în sală.
La competiția ce e a avut loc în Sala Polivalentă din municipiul Dorohoi, au participat patru echipe formate din copii din Centrele de plasament din Dorohoi şi Pomârla.
La eveniment, pe lângă aproximativ 100 de spectatori, au fost prezenți Dan Şlincu, directorul DGASPC, Gheorghe Sorescu, preşedintele Consiliului Judeţean Botoșani, Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi și Lucian Topalagă, viceprimarul municipiului Dorohoi.
În urma disputării celor trei meciuri, câştigătoare a fost desemnată una din echipele Centrului de plasament din Dorohoi care s-a detaşat în faţa echipei din Pomârla, în urma loviturilor de departajare. Cupele, diplomele şi premiile au fost înmânate câştigătorilor de Gheorghe Sorescu, preşedintele Consiliului Judeţean, primarul Dorohoiului, Dorin Alexandrescu şi Dan Şlincu, directorul DGASPC.
„A avut loc un campionat de fotbal juniori cu echipe formate din copii din centrele noastre. Aceasta a fost o acțiune benefică în care au fost angrenați atât copiii cât și personalul din centre. Vreau să mulțumesc tuturor celor care ne-au sprijinit pentru a face posibilă acestă activitate.”, a declarat pentru Dorohoi News, Dan Şlincu, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoșani.
În urma competiției, copiii participanți au primit echipamente sportive, diplome, cupe, o masă caldă, sucuri și dulciuri. La final, Primăria Dorohoi a pus la dispoziția copiilor, Patinoarul cu gheața sintetică din spatele Sălii Polivalente.