Dorohoi News Logo

Actualul sistem de salarizare al funcționarilor publici din România, generator de corupție, ineficiență institutională și conflicte de muncă

S.N.F.P

S.N.F.P solicită ca salarizarea funcționarilor publici din România, din cadrul instituțiilor publice de control (finanțe publice, inspecția muncii, protecția consumatorilor, garda de mediu, etc), cât și din instituțiile publice suport ale administrației publice centrale și locale, care oferă servicii cetățenilor din România sau din strainătate, precum MAE,  să devină o prioritate a acestui guvern în contextul în care salariul mic, lipsa protecției juridice, vulnerabilizează funcționarul public în fața fenomenelor infracționale și contravenționale, făcând ca instituțiile publice să devină ineficiente în asigurarea statului de drept.

Această solicitare a noastră, a funcționarilor publici și a personalului contractual afiliați la SNFP, este transmisă ca urmare a situației dezechilibrate și ineficiente a actualului  sistem de salarizare de la nivelul administrației publice, generând astfel o stare de tensiune specifică declanșării conflictelor colective de muncă.

Sindicatul Național al Funcționarilor Publici, SNFP, solicită domnului Dacian Cioloș, Prim-ministru, dar și celorlalți membri ai Cabinetului responsabili în buna funcționare a instituțiilor publice, pentru a evita acțiunile de protest ale bugetarilor, să repună în dezbatere și aprobare legea privind sistemul unitar de salarizare a bugetarilor care, dacă va fi asumată de partenerii sociali, ar fi generatoare de responsabilitate în activitatea publică și de eficiență instituțională.

Informăm atât reprezentanții Guvernului, cât și opinia publică de faptul că lipsa unei acțiuni guvernamentale care să ducă la soluționarea acestei revendicări, mai precis scoaterea funcționarilor publici din zona corupției și ineficienței instituționale, prin ridicarea acestora din zona salariului minim pe economie, ne obligă să inițiem și să declanșăm acțiuni de protest.

social
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web