Dorohoi News Logo

În atenția cetățenilor Municipiului Dorohoi, solicitanți de ajutoare pentru încălzirea locuinței

Ajutoare incalzire

Începând cu data de 03.01.2019 la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Dorohoi din str. Dumitru Furtuna, Nr.14, se primesc formularele de cerere-declaraţie pe propria răspundere în vederea acordarii ajutoarelor pentru incalzirea locuinţei pentru perioada sezonului rece, ianuarie 2019 -  martie 2019.

Programul de primire a cererilor: 
- Luni – Joi 12:00 – 16:00;
- Vineri – 11:00 : 13:30.

La depunere cererile vor fi însoţite de următoarele documente:
- Copie după cartea de identitate, inclusiv mutaţia (pentru membrii familiei care au buletin);
- Copie după certificatele de nastere(pentru membrii familiei care nu au implinit  vârsta de 14 ani);
- Adeverinta de salariu cu venitul net(inclusiv valoarea bonurilor de masa) aferent lunii anterioare pentru care se solicita dreptul la ajutorul de incalzire a locuintei, cupoane de pensie pentru pensionari, cupoane idemnizatii pentru cresterea copilului, adeverinţă de la financiar pentru persoanele fizice autorizate, alte acte privind veniturile realizate;
- Adeverinţă stare materială cu specificaţia tipului de teren deţinut/folosinta/arenda (intravilan sau extravilan), culturi agricole, animale si pasari detinute, eliberata de  Compartimentul agricol din cadrul Primariei Dorohoi sau din alte localitati(pentru toti membrii majori);
- Copie dupa cartea de identitate a autoturismului/altor bunuri mobile (dupa caz), care sa ateste vechime mai mare de 10 ani .
- Copie după contractul de proprietate sau de închiriere a locuinţei(doar pentru cei care se incalzesc cu lemne);
- Copie după ultima factură sau contractul de furnizare a gazelor naturale/energie electrica(pentru cei care se incalzesc cu gaze naturale/ energie electrica);
- Documente autorizate care sa ateste existenta unei surse de incalzire cu gaze naturale/ energie electrica(act de verificare periodica a centralei termic, convector, arzatoare in sobe);

Familiile si persoanele singure care au in proprietate cel putin unul dintre bunurile cuprinse in  Lista bunurilor ce conduc la excluderea acordarii ajutorului social şi a ajutorului pentru încălzirea locuinţe, nu beneficiaza de ajutor pentru incalzirea locuintei.

Incepand cu data de 01.01.2019 limita maximă de venituri pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei este de 750 lei lunar/membru de familie, conf. art.94 din OUG 114/28.12.2018.

Ajutorul pentru energie electrică se acordă consumatorilor vulnerabili care nu deţin altă formă de încălzire.
  
Nota: Persoanele care detin conturi bancare  >3000 lei nu pot beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinţei.

social
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web