Dorohoi News Logo

DAS Dorohoi: Anunț important privind distribuirea pachetelor cu alimente și produse de igienă

imagine 2

UAT Dorohoi, prin Direcţia de Asistenţă Socială, aduce la cunoştinţa cetățenilor că în data de 20.07.2020 a fost finalizată integral prima etapă de distribuire către beneficiarii inițiali, a produselor furnizate de programul POAD.

În același timp informăm persoanele cu handicap grav și accentuat, adulți și copii, neinstituționalizate, cu domiciliul în municipiul Dorohoi, că potrivit prevederilor OUG 84/2020 art. 3(1) lit.c), începând cu data de 21.07.2020 se procedează la distribuirea stocului de pachete cu alimente și produse de igienă  rămase după livrarea către beneficiarii inițiali.

În acest sens invităm persoanele cu handicap grav și acentuat, cu domiciliul în municipiul Dorohoi, sau aparținătorii acestora, să se prezinte la depozitul din strada 1 Decembrie nr. 24 (fosta unitate militară de lângă stadionul municipal), unde după verificarea documentelor justificative și completarea unei cereri tip, vor fi înscrise pe listele de suplimentare și vor primi un pachet cu produse alimentare și unul cu produse de igienă.

Menționăm că distribuția produselor se va face în ordinea prezentării beneficiarilor și a înregistrării cererilor, în limita stocului disponibil, până la epuizarea acestuia.

Informăm beneficiarii că greutatea pachetului cu produse alimentare este de 25 kg iar a celui cu produse de igienă de 5 kg.

Documentele pe care persoana titulară trebuie să le prezinte pentru ridicarea produselor sunt decizia de încadrare în grad de handicap grav sau accentuat (copie) și cartea sau buletinul de identitate (original și copie).

În cazul în care din motive întemeiate, titularul nu se poate deplasa pentru ridicarea produselor, acesta poate delega o persoană, care trebuie să prezinte următoarele documente: acte identitate pentru titular şi delegat (original şi copie), decizie de încadrare în grad de handicap grav sau accentuat (copie)

Programul punctului de distribuţie din strada 1 Decembrie nr. 24 va fi: 

LUNI, MARŢI, MIERCURI şi JOI – 09:00 – 15:00
VINERI – 09:00 – 13:00

Pentru informaţii suplimentare ne puteţi contacta la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Dorohoi, din str. Ştefan cel Mare nr. 43 tel. 0231617813 interior 15.

social
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web