Vicepremierul Raluca Turcan a anunțat miercuri că persoanele de peste 75 de ani cu venituri sub 800 de lei pot beneficia de carduri de masă în valoare de 180 de lei lunar, iar programul a început deja să fie implementat în teritoriu.
Bugetul total este de peste 150 de milioane de euro, bani proveniți din fonduri europene, iar prefecturile vor sprijini distribuția cardurilor la nivel național.
„Programul de acordare a tichetelor de masă caldă pentru vârstnici ajunge în teritoriu! Prefectura Constanța a început distribuția cardurilor pentru masă caldă destinate persoanelor de peste 75 de ani cu venituri sub 800 de lei, finanțate din fonduri europene. Am profitat de vizita la Constanța pe care am făcut-o astăzi împreună cu ministrul Marcel Boloș, pentru a discuta cu prefectul Silviu Coșa despre modul în care se derulează acest program destinat persoanelor vârstnice, la nivelul întregului județ.”, a scris Raluca Turcan miercuri pe Facebook.
„Bugetul total alocat voucherelor de masă caldă, prin Ministerul Fondurilor Europene, este de 156 milioane euro, iar suma lunară încasată de fiecare beneficiar este de 180 lei. Prefecturile vor sprijini distribuția, în fiecare județ, a celor peste 278 000 de carduri alocate la nivel național.”, a explicat vicepremierul.