Potrivit unui comunicat, emis de reprezentanții Ministerului Muncii, perioada în care se acordă posibilitatea cumpărării vechimii în muncă pentru limită de vârstă a fost prelungită până la data de 31 decembrie 2024.
Astfel, cetățenii interesați pot cumpăra vechime pentru o perioadă de cel mult șase ani anterioară datei încheierii contractului de asigurare socială. Persoanele cu cetățenie română, din țară sau din străinătate, care nu sunt pensionari, pot plăti vechimea, integral sau în tranșe, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2024.
Se pot achita contribuțiile de asigurări sociale pentru un venit cel puțin egal cu salariu minim brut pe economie, de la data încheierii contractului de asigurare.