Dorohoi News Logo

Proiectul privind noua lege a pensiilor publice a fost aprobat de Guvern

pensii

Guvernul României a aprobat proiectul de lege privind sistemul public de pensii. Pensiile celor peste 4,7 milioane de beneficiari vor fi recalculate după noua formulă.

Potrivit reprezentanților Ministerului Muncii și Solidarității sociale, noua lege vine să corecteze inechitățile dintre cei care au muncit la fel dar au ieșit la pensie în ani diferiți, dintre bărbați și femei, între cei care încasează indemnizația minimă socială.

Eliminarea plafonului de 9,4% din PIB care îngheța pensiile românilor până în 2070 este în mod direct legată de adoptare legii în Parlament până pe data de 20 noiembrie.

„Noua lege respectă drepturile românilor care au muncit și care merită pensii decente după o viață de muncă. Pensiile vor crește, anul viitor, de două ori. Prima dată, la 1 ianuarie, prin majorarea cu majorarea cu 13,8% și a doua oară, la 1 septembrie în urma procesului de recalculare, conform legii. Suntem primul guvern care face și majorarea și recalcularea pensiilor în același an”, a declarat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale.

În plus, inițiatorii legii afirmă că legea oferă garanția că nicio pensie nu va scădea în baza procesului de recalculare, fiind păstrat în plată cuantumul cel mai favorabil.

Pe de altă parte, specialiștii Fondului Monetar Internațional recomandă modificarea legii pensiilor, adoptată joi de Guvern. Aceștia estimează cheltuielile rezultate din aplicarea noii legi a pensiilor la aproximativ 0,5% din PIB în 2024 şi adiţional 1% din PIB începând cu 2025.

social
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web