Dorohoi News Logo

Precizări privind perioada de minim două luni rezervate celuilalt părinte pentru indemnizația de creștere a copilului

1

În data de 19 septembrie 2023, a fost publicată în Monitorul Oficial nr.844, Hotărârea nr. 865/2023 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 52/2011.

Conform normelor metodologice menționate mai sus:
– Dacă ambii părinţi au realizat stagiul de cotizare de 12 luni, în ultimii 2 ani înainte de a se naşte copilul, primul care solicită drepturile este obligat să rezerve cel puţin două luni pentru celălalt parinte,

– Celălalt parinte nu este obligat să solicite drepturile pentru perioada rezervată, dar, dacă nu doreşte să beneficieze de indemnizaţia pentru creşterea copilului, are obligaţia legală să notifice, în scris, Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Botoșani, cu cel puţin 60 de zile înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, că nu doreşte să solicite acest drept si perioada de plata va fi redusă cu două luni,

– În situația în care se solicită numai acordarea stimulentului de inserție sau acesta este solicitat cu cel putin 3 luni înainte de împlinirea de către copil a varstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, celălalt părinte nu mai este obligat să efectueze lunile rezervate pentru concediu creștere copil,

– Dacă se naşte un alt copil, înainte ca cel pentru care se primesc drepturile să împlinească vârsta 1 an şi 10 luni, perioada rezervată se poate amâna şi cumula cu perioada rezervată pentru următorul copil, parintele care beneficiază deja de drepturi urmând să rezerve cel puţin 4 luni pentru celălat soţ, înainte de a împlinirea de către următorul copil a vârstei de 2ani,

– Pentru a exista continuitate în plata pentru părintele care beneficiază deja de drepturi, în situaţia de mai sus, în care se naşte următorul copil, soţul aflat în concediul de creştere copilpoate depune dosarul de solicitare a drepturilor pentru următorul copil, cu 60 de zile înainte de împlinirea de către primul copil a vârstei de 2 ani.

Important!
– Salariata/salariatul are obligatia de a anunta, in scris, angajatorul cu cel putin 30 de zile inainte intentia de reluare a raportului de munca sau de serviciu.
– Pentru perioada rezervata celuilalt parinte dosarele se depun in termen de 15 zile de la data suspendarii activitatii.

ATENTIE!
Cele 2 luni rezervate celuilalt părinte, se acordă în cazul copiilor născuți după data de 19 septembrie 2023, respectiv dosarelor depuse dupa aceasta data, conf. articolului I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 164 din 29 noiembrie 2022.

Persoanele cu domiciliul pe raza municipiului Dorohoi, pot obține informații suplimentare despre acest drept sau pot depune dosarele pentru indemnizație creștere și îngrijire copil, la sediul Direcției de Asistenţă Socială Dorohoi din str. Dumitru Furtună nr. 14, tel:+40(231)617813 int. 27

social
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web