Dorohoi News Logo

Anunț DAS privind solicitarea tichetului social pe suport electronic pentru achiziționarea de produse alimentare

tichet social electronic

Direcția de Asistență Socială Dorohoi aduce la cunoștință că persoanele  fără adăpost, familiile monoparentale și familiile cu cel puțin 2 copii, care nu beneficiază de ajutorul pentru familia cu copii potrivit Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune și dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la lit. c) şi d) (de mai jos), pot solicita acordarea sprijinului material prevăzut de OUG nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene ,în coroborare cu prevederile HG. nr.70/2024 pentru aprobarea mecanismului de implementare a măsurilor de acordare a unui sprijin material pentru anumite categorii de persoane defavorizate, în perioada 2024 - 2027, regulile de acordare, modalitatea şi frecvenţa măsurilor de sprijin, precum şi instituţiile responsabile, prin depunerea de către reprezentantul familiei a unei cereri și a unei declarații pe propria răspundere, la sediul Direcției de Asistenţă Socială Dorohoi, Serviciul Beneficii Sociale din str. Dumitru Furtuna nr. 14. 

Beneficiază de sprijin material sub formă de tichete sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde, conform HG. nr.70/2024, următoarele categorii de persoane defavorizate:
a. pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2000 lei;
b. persoanele - copii şi adulţi - încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2000 lei;
c. familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere, ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei;
d. familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei;
e. familiile si persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condiţiile Legii nr.196/2016, privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare;
f. persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

La sediul Direcției de Asistenţă Socială Dorohoi se pot depune cereri doar pentru categoriile menționate mai sus, la litera c, d și f.

Categoriile de persoane menționate mai sus, la litera a, b și e, sunt deja în evidența Casei Județene de Pensii Botosani, respectiv a Agenției Naționale pentru Plați și Inspecție Socială și vor primi acasă, prin poștă, tichetele sociale pe suport electronic (tip card).

Sprijinul material acordat pe baza tichetului social pe suport electronic are o valoare nominală de 250 lei, se acordă o dată la două luni și poate fi utilizat în termen de 12 luni de la data fiecărei alimentări, pentru achiziţionarea de produse alimentare de bază sau asigurarea de mese calde.

Persoanele care se încadrează în mai multe categorii beneficiază de sprijinul aferent unei singure categorii din care fac parte la data acordarii acestuia.

Tichetele sociale pe suport electronic pentru produse alimentare şi mese calde pot fi folosite numai în reţeaua unitaţilor afiliate, pe baza actului de identitate.
Documentele necesare sunt:
-Cerere și declarație pe proprie răspundere
-Actele de identitate – C.I. /certificate de naștere ale tuturor membrilor familiei.
-Adeverință de salariu, cupon de pensie pentru pensionari, indemnizații, alte acte privind veniturile realizate aferente lunii anterioare;

Modelul cererii și al declarației pe proprie răspundere se găseste atât în format tiparit la sediul Direcției de Asistență Socială Dorohoi, cât și în format electronic, pe siteul www.dasdorohoi.ro.

Distribuirea tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare şi mese calde, potrivit art. 12 alin. (2) din HG nr. 70/2024, se face la domiciliul beneficiarilor, cu confirmare de primire, prin Compania Națională „Poșta Română” – S.A., iar pentru persoanele fără adăpost, distribuirea se va face prin Direcția de Asistență Socială, pe baza de tabel nominal.

Pentru relații suplimentare și eventuale nelămuriri ne puteți contacta la nr. de telefon 0231/617813 int 18 si  27, sau la sediul Direcției de Asistență Socială Dorohoi, Serviciul Beneficii Sociale din str. Dumitru Furtună nr. 14.

social
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web