După 16 mai APIA va percepe penalități la sumele aferete suprafețelor de teren pentru care se solicită ajutorul oferit de Uniunea Europeană.
Pentru cererile depuse după această dată, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură aplică la sumele aferente suprafețelor și culturilor alese penalizări de 1% pentru fiecare zi de întârziere, iar după data de 10 iunie, cererile de acordare a subvențiilor nu vor mai fi acceptate.
În urma a numeroase nereguli descoperite privind modul de acordare a subvenției, începând din 2011 APIA a modificat criteriile de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de subventii in sectorul vegetal pentru acordarea sprijinului aferent masurilor de agromediu si zone defavorizate. Documentele solicitate acum sunt titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contractul de arendare, contractul de concesiune, contractul de asociere în participatiune, contractul de închiriere, contractul de comodat sau alte acte care fac dovada folosintei terenului, respectiv adeverintă eliberată de primărie conform înscrierilor în Registrul Agricol, înscrisuri sub semnătură privată etc. De asemenea, Consiliile locale care depun cereri de plată pentru suprafetele de pajisti permanente, vor depune la centrele APIA o serie de documente justificative. (DorohoiNews.ro)