Dorohoi News Logo

Mai avem doar o lună pentru asigurarea locuinţelor

asigurarea locuinţelor

Primăriile vor decide dacă îi vor amenda sau nu pe cei care nu şi-au făcut asigurare obligatorie
Românii mai au la dispoziţie 30 de zile pentru a încheia o asigurare obligatorie a locuinţei, altfel riscă să fie amendaţi cu până la 500 de lei.


Puţin peste 7,5% din proprietari şi-au asigurat locuinţele din 15 iulie 2010, data intrării în vigoare a legii, şi până în prezent. Cei mai mulţi sunt din mediul urban.
Deşi mai este doar o lună până la termenul-limită (15 iulie) privind asigurarea obligatorie a locuinţei împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundaţiilor, românii nu s-au grăbit să încheie poliţe.

Până în prezent, doar 528.096  de proprietari dintre cei peste opt milioane încheiaseră poliţe obligatorii, adică mai puţin de 7,5% din total. Astfel, cele 13 societăţi din componenţa Pool-ului de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) au încasat, de la 15 iulie 2010, data intrării în vigoare a legii, prime în valoare de aproximativ 9,5 milioane de euro.

Cei care nu îşi asigură locuinţa până la 15 iulie riscă amenzi cuprinse între 100 şi 500 de lei. Sancţiunile urmează să fie acordate de primării, asta în condiţiile în care aceastea dispun de un sistem de monitorizare a proprietăţilor.

Amenzile, la latitudinea primarilor
Deşi termenul iniţial, stabilit în lege, era de 15 ianuarie, Ministerului Administraţiei şi Internelor anunţa la finele anului trecut, printr-o informare de presă, că acesta a fost amânat la 15 iulie 2011. Imediat după anunţul ministerului, Marius Bulugea, directorul general al PAID, declara că „acest comunicat nu are valoare juridică, pentru că nu este susţinut de o modificare legislativă". Astfel că a rămas la latitudinea administraţiilor locale, în funcţie de interpretarea legii, dacă îi sancţionează sau nu pe proprietarii de locuinţe care nu au încheiat poliţa obligatorie împotriva dezastrelor până la 15 ianuarie. (DorohoiNews.ro)
 

social
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web