Dorohoi News Logo

Conferință de diseminare a rezultatelor intermediare ale proiectului ALTERNATIVE PENTRU ŞOMAJ

ALTERNATIVE PENTRU ŞOMAJ

În data de 31 august 2011, Asociația Pakiv România organizează în calitate de beneficiar în cadrul proiectului „ALTERNATIVE PENTRU ŞOMAJ – promovarea şi dezvoltarea competenţelor şi activităţii antreprenoriale în rândul şomerilor”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007- 2013, Conferința de diseminare a rezultatelor intermediare ale proiectului. Evenimentul va avea loc începând cu orele 10:30 în Sala de conferințe a Hotelului Parc din Alba Iulia.

Scopul acțiunii este de a disemina rezultatele obținute până în acest moment împreună cu partenerii din cadrul proiectului mai sus amintit, cu actorii relevanți din cele trei regiuni de implementare: Centru, Nord Vest și Nord Est, reprezentanți ai ONG-urilor, societății civile și mass media care au fost invitați să participe la eveniment.

Proiectul a debutat în luna iunie 2010, se va derula până în luna noiembrie 2011 și se adresează șomerilor, șomerilor tineri și de lungă durată, persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, dornice să-și înființeze propria afacere. Prin măsurile integrate aplicate grupului țintă, proiectul contribuie la scăderea ratei șomajului, la creșterea gradului de ocupare, la promovarea și dezvoltarea culturii antreprenoriale în zonele de implementare. (DorohoiNews.ro)

social
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web