Dorohoi News Logo

DAS Dorohoi: A început depunerea actelor pentru programul naţional de protecţie socială Bani de Liceu

DAS - Bani de liceu (3)

După stabilirea calendarului de desfăşurare a Programului naţional de protecţie socială  ,,BANI DE LICEU”, cei care au dorit sa beneficieze de acest program au trecut de primul pas, acela de a depune cerere în perioada - 15 septembrie – 1 octombrie 2011 - la unitatea de învăţământ la care elevul este înscris.

Acestia au ajuns in urmatoarea etapa si anume efectuarea anchetelor sociale de catre  Directia de Asistenta Sociala Dorohoi şi evaluarea eligibilităţii cererilor depuse de către comisii în perioada - 1 octombrie – 23 octombrie 2011.

„De luni s-a început depunerea actelor pentru efectuarea anchetelor sociale pentru programul Bani de Liceu. În aceste trei zile au fost întocmite până acum peste 90 de anchete sociale, persoanele în cauză urmând a se prezenta la sediul nostru pentru a le ridica în zilele urmatoare. Începand de ieri, 5 octombrie, se eliberează cele făcute luni. Sunt cazuri în care propunem acordare dar sunt și foarte multe cazuri în care propunem neacordare, decizia urmând a fi luată de Consiliul de Administrație al fiecărei unități de învățământ.” a spus directorul DAS Dorohoi, Radu Surdu.

Cei care trec de această etapă vor afla rezultatele finale, după eventualele contestații, pe data de 6 noiembrie 2011. (DorohoiNews.ro, Andrei B.)


Autor: DorohoiNews.ro

social
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web