Dorohoi News Logo

DAS Dorohoi: Cursuri gratuite pentru bone

babysitter

Într-o perioadă în care angajatorii pun tot mai mult accentul pe pregătirea specială a personalului, pe specializarea strictă în domeniul de activitate, solicitând diplome şi certificate autorizate, Fundaţia Romanian Angel Appeal in parteneriat cu Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Direcţia de Asistenţă Socială Dorohoi oferă in anul 2012, cursuri gratuite de calificare şi acreditare a 2000 de femei, din toată ţara, în ocupaţia de bonă/baby-sitter.

Certificatele obţinute de cursante la absolvire sunt recunoscute în Uniunea Europeană. 

Inscrierile se fac la sediul DIRECŢIEI DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ DOROHOI– CENTRUL DE ZI PENTRU COPII ”JURJAC”, Strada Stefan cel Mare nr. 14, zilnic intre orele 8,00 -16,00 ( telefon: 0231617813).
  
CRITERII DE SELECŢIE pentru persoanele care doresc să se înscrie la cursurile de calificare în ocupaţia de baby-sitter (criteriile trebuie îndeplinite cumulativ):

1.Vârsta cuprinsă între 18 şi 64 ani – copie BI/CI;
2. Nu au loc de muncă, nu realizează venituri dintr-o activitate economică sau socială, în baza unui contract de muncă sau în mod independent (pe cont propriu) – acte doveditoare;
3. Sunt apte, din punct de vedere al stării de sănătate fizică şi psihică, pentru îngrijirea şi supravegherea copiilor – adeverinţă medicală;
4. Nu au suferit o condamnare pentru care s-a pronunţat o hotărâre judecătorească rămasă definitivă – formular de înscriere la curs;
5. Nu au fost decăzute din drepturile părinteşti sau nu le-au fost interzise drepturile părinteşti - formular de înscriere la curs;
6. Au absolvit minimum 8 clase – dovada absolvirii;
7. Au obţinut aviz favorabil pentru a urma cursurile de baby-sitter în urma evaluării psihologice – raport de psihodiagnostic şi evaluare clinică. 
 Cursurile de calificare pe care le organizăm gratuit în cadrul proiectului sunt acreditate de Autoritatea

Naţionala pentru Calificări (fostul CNCFPA), vor fi susţinute de formatori cu experienţă şi vor fi organizate în municipiul Dorohoi la inceputul anului 2012. Mai multe informaţii despre proiect şi despre cursurigasiti pe www.scoalabonelor.ro

social
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web