Dorohoi News Logo

Inspectoratul Teritorial de Muncă cercetează accidentul rutier în care şi-a pierdut viaţa un agent de vânzări

Inspectia Muncii

În ziua de 30.11.2011, în jurul orei 17,26 numitul CATARANCIUC RADU, agent de vânzări la  în cadrul S.C. WHITELAND IMPORT EXPORT S.R.L. Bucureşti, Punct de lucru Suceava, în timp ce se deplasa la volanul autoturismului nr.B-36-FKN, proprietatea firmei angajatoare, dinspre oraşul Hârlău, jud. Iaşi spre domiciliul său din municipiul Botoşani, pe raza com. Frumuşica, jud. Botoşani a fost victima unui accident rutier în urma căruia a decedat în ambulanţa care îl  transporta spre Spitalul Judeţean Mavromati. 

Numitul Cataranciuc  Radu era în vârstă de 33 ani, era căsătorit, avea doi copii  şi o vechime la locul de muncă  de 4 ani şi 3 luni. 

Comunicarea evenimentului la ITM Botosani a fost făcută de către angajator la data de 13.12.2011.
Accidentul a survenit în timpul şi pe traseul normal al deplasării de la locul de muncă la domiciliul victimei, evenimentul încadrandu-se în categoria accidentelor de muncă de traseu.

Compartimentul Control Securitate şi Sănătate în Muncă din cadrul ITM Botoşani a demarat cercetările în cazul accidentului de circulaţie produs la data de 30.11.2011 pe drumul european E58, în perimetrul comunei Frumuşica şi a cărui victimă a fost agentului de vânzări Cantaranciuc Radu. (DorohoiNews.ro)

social
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web