Dorohoi News Logo

Dorohoi: Persoanele vârstnice şi cele fără adăpost în atenţia autorităţilor locale

persoane-fara-adapost

Datorită vremii reci, Direcţia de Asistenţă Socială Dorohoi, a amenajat două locaţii în care sunt cazate temporar persoanele fără adăpost. Aceste persoane primesc îngrijiri şi li se oferă o masă caldă pentru a putea trece mai uşor de această perioadă.

Numărul peroanelor aflate în aceste locaţii este de 14, însă DAS-ul mai monitorizează încă 35 de persoane. Acestea sunt persoane vârstnice, cărora angajaţii Direcţiei de Asistenţă Socială le duc hrană şi lemne în această perioadă foarte rece.

„Eu consider că Direcţia de Asistenţă Socială face toate eforturile spre a putea gestiona cât mai bine situaţia, pentru ca persoanele vulnerabile să nu aibă de suferit în perioada sezonului rece.”, a declarat pentru Dorohoi News, directorul Direcţiei de Asistenţă Socială, ec. Radu Surdu.

Având în vedere avertizarea meteorologică “COD GALBEN” de ger persistent, emisă pentru intervalul 8 februarie, ora 2:00 - 12 februarie, ora 10:00, cetăţenii municipiului Dorohoi sunt rugaţi să respecte următoarele măsuri:

-evitarea deplasărilor în spaţii deschise şi a expunerii la frig;
-folosirea hainelor groase;
-consumul alimentelor bogate în proteine şi vitamine;
-evitarea consumului de băuturi alcoolice;
-asigurarea încălzirii locuinţelor cu respectarea regulilor de prevenirea şi stingerea incendiilor. (DorohoiNews.ro, Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

social
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web