Dorohoi News Logo

Mâine va avea loc inaugurarea Incubatorului de Afaceri Dorohoi care va găzdui în jur de 24 de IMM-uri

Incubatorul de Afaceri Dorohoi

Marţi, 05 Iunie 2012, ora 13:00 la sediul din strada 1 Decembrie, nr. 24, municipiul Dorohoi, Judeţul Botoşani, va avealoc inaugurarea oficială a Incubatorului de Afaceri Dorohoi.

Incubatorul de Afaceri Dorohoi este deschis prin colaborarea Primăriei Municipiului Dorohoi cu Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM-uri, coordonator, şi a Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, implementator și va funcționa în cadrul Programului Naţional Multianual de Înfiinţare şi Dezvoltare de IncubatoareTehnologice şi de Afaceri.

Incubatorul va găzdui pentru următorii trei ani, 24 de IMM-uri aflate la inceput de activitate. Acestea vor beneficia de birouri echipate şi mobilate, alocatii financiare nerambursabile şi servicii de consultanţă. Din acelaşi Program fac parte şi alte Incubatoare de Afaceri: Alba Iulia, Braşov, Mangalia, Sfântu Gheorghe, Târgu Mureş, Bacău, precum şi Incubatoarele care urmează să fie lansate în următoarea perioadă, Satu Mare, Timişoara și Câmpia Turzii.

Incubatorul de Afaceri Dorohoi este administrat de RomActiv Business Consulting și DAL Consulting şi are ca scop dezvoltarea şi dinamizarea mediului de afaceri în Municipiul Dorohoisi in regiune.

La inaugurarea oficială a Incubatorului de Afaceri Dorohoi vor participa reprezentanți ai AIPPIMM, ai Administrației Publice Locale, precum și reprezentanți ai PNUD Romania și ai mediului de afaceri din județul Botoșani. (DorohoiNews.ro)

social
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web