Dorohoi News Logo

Botoșăneni prezenți la „Competiția Regională de Dezbateri de Tip Karl Popper” Slănic Moldova

Echipa_Botosani

În perioada 14-17 iunie, la Slănic Moldova, s-a desfășurat Competiția Regională de Dezbateri Academice KP. Asociația Română de Dezbateri Oratorie și Retorică din Moldova și Oltenia au susținut acest proiect pentru Consiliul Național al Elevilor, aflat la a doua ediție.

Evenimentul a fost sprijinit și de către ANST prin cele 12 Direcții Județene de Sport și Tineret din Bacău, Botoșani, Constanța, Buzău, Galați, Maramureș, Mehedinți, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vaslui și Vrancea.
Cei peste 70 de elevi au dezbătut moțiunea de valoare „Camerele de luat vederi în sala de examen sunt justificate (testare națională și bacalaureat)” în semifinală, în finală fiind înlocuită cu moțiunea de strategie ”Ar trebui îmbunătățită comunicarea în CNE” .

În urma dezbaterilor din grupe, sferturi şi semifinale, finala s-a disputat între CJE Bacău şi CJE Botoşani, cei din urmă fiind, conform deciziei juriului alcătuit din formatori din cadrul Consiliului Național al Elevilor, câştigătorii celei de-a doua ediție a Competiţiei Regionale de Dezbateri Academice de la Slănic Moldova.

Acest tip de eveniment nu va fi singurul din acest an pentru Consiliul Elevilor. Vara aceasta, în perioada 9-14 iulie, la Izvorul Mureșului, se va desfășura Forumul Național de Dezbateri al Consiliului Național al Elevilor, unde cei înscriși vor dezbate aspecte din viața de elev, precum dreptul de vot al reprezentanților elevilor în Consiliul de Administrație din fiecare unitate de învățământ liceală și structura bacalaureatului.

Înscrierile se vor face pe baza formularului online de pe www.wedu.ro. Mai multe detalii găsiți și pe www.consiliulelevilor.org.

Contact:
Georgiana Epure – secretar al Departamentului de relații externe
Tel. 0741.517.672
e-mail: [email protected]

social
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web