Dorohoi News Logo

Unul din șapte oameni e handicapat. Numărul celor cu probleme medicale permanente e în creștere

semn_handicapat

Peste un miliard de persoane din toată lumea trăiesc cu o formă de dizabilitate, iar dintre acestea aproape 200 de milioane se confruntă cu mari dificultăţi, se arată într-un comunicat de presă al Societăţii Române de Medicină Fizică şi de Recuperare (SRMFR), citat de Agerpres.

Cum populația planetei numără șapte miliarde, rezultă că unul din șapte oameni are cel puțin o formă de handicap.

Din cauza populaţiilor îmbătrânite, a riscului de accidente cu care se confruntă vârstnicii, a numărului în continuă creştere a cazurilor de afecţiuni cronice - diabet, boli cardiovasculare, cancer şi boli mintale -, în viitorul apropiat, dizabilitatea va deveni o provocare tot mai serioasă la nivel mondial, relevă sursa citată.

Potrivit SRMFR, persoanele cu dizabilităţi reprezintă un vast potenţial socio-economic care trebuie deblocat.

social
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web