Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor nu va elibera permise auto sau dovezi înlocuitoare ale acestora în zilele de 19 şi 22 octombrie, au anunţat vineri reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI).
De asemenea, în cele două zile nu vor fi eliberate certificate de înmatriculare sau dovezi înlocuitoare ale acestora, autorizaţii provizorii de circulaţie şi nici plăci cu numere de înmatriculare.
Totdată, în aceste zile nu se va putea susţine proba teoretică în vederea obţinerii permisului de conducere. Activitatea de examinare la proba practică se va derula conform programărilor.
Sistarea acestor activităţi este determinată de punerea în funcţiune din această lună a unor aplicaţii informatice necesare modernizării Sistemului naţional de emitere şi evidenţă a permiselor de conducere.
"Gradul de complexitate şi volumul operaţiunilor informatice necesare modernizării, precum şi asigurarea corectitudinii preluării bazelor de date deja existente presupune întreruperi ale fluxurilor unor activităţi", afirmă reprezentanţii MAI.
Prima fază se va încheia până la sfârşitul acestui an. Potrivit reprezentanţilor MAI, un prim beneficiu constă în simplificarea formalităţilor necesare preschimbării permiselor de conducere. În acest sens, se va elimina necesitatea procurării şi completării de către cetăţeni a formularelor aferente, care vor fi tipărite direct la ghişeele de primire a documentelor, în sistem informatic.
De asemenea, într-o etapă viitoare va fi posibilă şi încasarea contravalorii documentelor emise, la ghişeele serviciilor publice comunitare judeţene de profil.
Modernizarea în totalitate a Sistemului informatic naţional se va finaliza în primul semestru al anului viitor, când vor fi puse în funcţiune şi aplicaţiile referitoare la evidenţa vehiculelor înmatriculate.