Astfel, la următorul episod de acest gen, rușii vor fi excluși de la turneul final din Franța. Sâmbăta trecută, la finalul partidei Anglia - Rusia (scor 1-1), huliganii ruși au atacat din senin unul dintre sectoarele ocupate de englezi, pe stadionul „Velodrome”, din Marsilia. A fost practic o continuare a incidentelor petrecutev înaintea meciului, în zona Portului Vechi din Marsilia, acolo unde huliganii celor două reprezentative s-au bătut până la sânge.
Abia miercuri, UEFA i-a aplicat Rusiei o sancţiune de excludere cu suspendare plus o amendă de 150.000 euro. Asta înseamnă că la următorul incident asemănător cu cel de pe „Velodrome”, ruşii vor fi eliminaţi de la Campionatul European.
„Sancţiunea de excludere va fi impusă dacă incidente de natură similară provocate de fani vor avea loc pe stadion la oricare din meciurile pe care le va disputa Rusia în timpul competiţiei”, se arată în comunicatul UEFA. Sursa: Evz.ro