Dorohoi News Logo

Cristi Spetcu și Amansio Paraschiv sunt noii campioni mondiali Superkombat după finala de la București

Cristi Spetcu

Cristi Spetcu și Amansio Paraschiv au reușit să cucerească, sâmbătă seară, la București, centurile mondiale Superkombat la categoria ușoară, respectiv mijlocie, în cadrul galei aniversare puse în scenă de Eduard Irimia și la care au asistat aproximativ 3.000 de spectatori.

Spetcu (27 de ani) l-a învins în main-eventul galei pe norvegianul Simon Santana (deținătorul centurii WKN) după o decizie unanimă a arbitrilor-judecători, la fel și Paraschiv (24 de ani), care a câștigat meciul revanșă pentru titlul mondial cu congolezul Chris Ngimbi, unul dintre cei mai mari luptători din istorie la categoria mijlocie. Este pentru prima oară în istorie când România are doi campioni mondiali Superkombat în același timp.

În cel de-al treilea meci pentru titlu de la București, croata Marija Malenica s-a impus la decizie împotriva Aniei Fucz din Germania, devenind noua campioană la categoria cocoș.

În cadrul galei s-au disputat nu mai puțin de 13 meciuri, nu mai puțin de 5 încheindu-se prin knock-out. Sebastian Cozmâncă a încheiat brutal duelul cu spaniolul Damian Garcia, trimițându-l la podea în prima rundă cu un croșeu devastator de stânga. De asemenea, doi dintre sportivii de la Academia Superkombat, Răzvan Țîru și Adelin Mihăilă, au obținut victorii entuziasmante în fața unor sportivi din Grecia.

Gala a fost transmisă în direct în 95 de țări și a coincis cu încheierea contractului dintre Superkombat și Eurosport după 6 ani de colaborare, promotorul Eduard Irimia anunțând că promoția românească va intra într-o nouă eră. „Am încheiat un ciclu care a oferit produsului o expunere fabuloasă, iar de la anul vom intra pe piețe noi, inclusiv Statele Unite ale Americii. Momentan nu putem dezvălui toate datele, însă vor fi câteva surprize de proporții. A fost o gală aniversară, am încheiat așa cum se cuvine un sezon foarte bun și în 2017 ne propunem să organizăm minim 12 evenimente”, a spus promotorul român.

De altfel, la gală au fost prezenți oameni din industria de televiziune și media din întreaga lume, aceștia venind special la București pentru a discuta termenii implicării în produsul Superkombat la nivel mondial. Atmosfera la gală a fost întreținută de DJ Solli, norvegianul care în trecut a fost unul dintre cei mai mari fotbaliști din țara nordică, iar din ring de Jelani Khalfani, Francisca și Claudiu Constantin.

New Heroes

1.Super Fight – Categoria super mijlocie (-77 kg)
Cristian Stoica (România) l-a învins la decizie unanimă pe Cristian Rotar(România)

2.Super Fight – Categoria semigrea plus (-86 kg)
Cosmin Ionescu (Romania) l-a învins prin KO ethnic în repriza a doua pe Claudiu Alexe (România)

3.Super Fight – Categoria semigrea (-81 kg)
Adelin Mihăilă(România) l-a învins prin KO în prima repriză pe Panagiotis Papadopoulos (Grecia)

4.Super Fight – Categoria grea (+96 kg)
Valentin Bordianu(Romania) l-a învins prin KO în prima repriză pe Michail Karamousketas (Grecia)

5.Super Fight – Categoria cruiser (-91 kg)
Răzvan Țîru (România) l-a învins la decizie unanimă pe Giannis Marinos (Grecia)

6.Super Fight – Categoria grea – Reguli MMA (+96 kg)
Hatef Moeil (Germania) l-a învins prin KO în  prima repriză pe Boban Danov (Macedonia)

World Grand Prix

1.Super Fight – Categoria semigrea (-81 kg)
Daniel Stefanovski (Elveția) l-a învins la decizie pe Bogdan Năstase(România)

2.Super Fight – Categoria super mijlocie (-77 kg)
Victor Garulo (Spania) l-a învins la decizie unanimă pe Alex Filip (România)

3.Titlul mondial la categoria cocoș (-58 kg)
Marija Malenica (Croația) a învins-o la decizie unanimă pe Ania Fucz (Germania)

4.Super Fight – Categoria mijlocie (-72.5 kg)
Eduard Chelariu(România) l-a învins la decizie pe Mervin Rozenstruik (Surinam)

5.Titlul mondial la categoria mijlocie (-72,5 kg)
Amansio Paraschiv (România) l-a învins la decizie unanimă pe Chris Ngimbi (Congo)

6.Super Fight – Categoria super cruiser (-95 kg)
Sebastian Cozmâncă (România) l-a învins prin KO în prima repriză pe Damian Garcia (Spania)

7.Titlul mondial la categoria ușoară (-63,5 kg)
Cristian Spetcu (România) l-a învins la decizie unanimă pe Simon Santana (Norvegia)

sport
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web