Marţi, 25 aprilie 2018, în incinta sălii de sport a Colegiului Naţional „Grigore Ghica” s-a desfășurat campionatul de volei al colegiului.
La start s-au aflat următoarele echipe: 10 A, 10 B, 11 A. Formatul a fost următorul: 3 meciuri, fiecare echipă jucând împotriva fiecăreia, iar echipa care a obţinut cele mai multe puncte după încheierea partidelor a fost declarată câștigătoarea competiţiei.
Rezultatele meciurilor:
11 A – 10 A (0-2)
10 A – 10 B (2-0)
10 B – 11 A (2-0)
La finalul celor trei meciuri, clasamentul a fost următorul:
10 A
10 B
11 A
„A fost o competiţie pornită din dorinţa elevilor. Mă bucură faptul că a noua competiţie pe care am organizat-o împreună cu Leancă Petrică marchează cel de- al 4-lea sport pe care îl onorăm cu un campionat (fotbal, şah, baschet). Este cu siguranţă un pas înainte. Suntem mulțumiți de atitudinea pozitivă a catedrei de educație fizică, cea care ne-a susținut inițiativa. Le mulţumim participanţilor care au răspuns pozitiv invitaţiei noastre și care ne-au înţeles punctele de vedere. Nu în ultimul rând, îi mulţumesc colegului Leancă Petrică pentru prezenţă şi colaborare.” a declarat organizatorul competiției, Ostafe Albert.