Stadionul „1 Mai” din Dorohoi a găzduit marți, 29 mai 2018, de la ora 18:00, meciul A.S. Columna Roma -A.C.S Inter Dorohoi din cadrul Campionatului Județean U17.
Aceasta fiind ultima etapă din campionat, iar echipa dorohoiană și-a ocupat postura de lider și de campioană județeană la Juniori U17. Echipa condusă de pe bancă de antrenorul Cătălin Hâj a preluat jocul și la pauza meciului dorohoienii conduceau cu scorul de 5-0. A doua repriză a fost la fel de bună pentru dorohoieni, impunându-și stilul de joc și reușind să mai înscrie de 8 ori în poarta romanilor. Echipa A.S.Columna Roma reușind și ei să înscrie golul de onoare. La finalul meciului echipa dorohoiană s-a impus cu scorul de 13-1 și astfel au obținut titlul de campioană județeană care a fost înmânat de către președintele AJF Botoșani Bogdan Zamfirescu.
La începutul lunii iunie aceștea vor întâlni campioana județeană U17 din Iași, într-un sistem tur-retur. Dacă vor reuși să treacă de echipa ieșeană aceștea vor evolua mai departe la Turneul Semifinal.
Să nu uităm că și Juniorii U19 ai clubului A.C.S Inter Dorohoi vor evolua împotriva campioanei județene U19 din Iași. Programul meciurilor va fi anunțat de către Federația Română de Fotbal în zilele următoare, iar la meciurile de acasă echipele de juniori au nevoie de cât mai mulți oameni la stadion pentru a-i încuraja.