Sportul înseamnă sănătate şi călire fizică, energie şi capacitate sporită de muncă, înseamnă recreere şi destindere, compensarea eforturilor intelectuale tot mai solicitante.
Sâmbătă 18 mai 2019 s-a desfășurat activitatea din cadrul colaborării dintre Şcoala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Dumbrăviţa, comuna Ibăneşti și Complexul de Apartamente „Casa Mea” Dorohoi.
Activitatea propusă a constat în jocuri de fotbal cu elevi de nivel gimnazial si s-a desfăşurat în sistem turneu, fiecare cu fiecare, în care elevii echipelor reprezentative, au concurat cu voinţa de a căştiga, locul de desfășurare a acestei activități fiind Baza Sportivă a Școlii Ibănești.
Obiectivele acestei colaborări sunt:
-cultivarea interesului pentru sport;
-formarea spiritului de întrecere, a disciplinei şi corectitudinii faţă de adversar;
-formarea unei atitudini de interrelaţionare între elevii din medii sociale diferite;
-prevenirea apariţiei barierelor sociale precum şi diminuarea discriminării elevilor ce beneficiază de o masură de protecţie socială.
Echipele participante la această activitate au fost:
Echipa de fotbal a Şcolii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Ibănești, coordonată de profesor Corduneanu Ciprian-Ovidiu, echipa de fotbal a Complexului de Apartamente ”Casa Mea” Dorohoi, coordonată de d-l Emilian Guragata și ca invitat echipa de fotbal a Şcolii Gimnaziale ”Ioan Murariu” Cristinești coordonată de profesor Victor Bejenaru.
Scopul proiectului de parteneriat a fost stabilirea relaţiilor de prietenie între elevi de aceeaşi vârstă, promovarea valenţelor educative ale sportului, a spiritului fair-play, respect şi combatere a discriminării, desfăşurarea în comun a unor activităţi sportive.
La sfârşitul activitatii, elevii echipelor au fost premiati cu diplome, cupe și mingi, au fost felicitaţi de către profesorii îndrumători, departajarea între echipe facându-se la golaveraj echipa de fotbal a Școlii Dumbravita-Ibanesti fiind pe primul loc, urmată de echipa Școlii Cristinesti şi echipa Complexului de Apartamente ”Casa Mea. (prof. Corduneanu C.)