Meci important pentru FC Botoșani care întâlnește în această seară (n.r. marți, 18 mai 2021) campioana CFR Cluj, meci la capătul căruia echipa clujeană își poate adăuga încă un titlu în palmares.
Astfel, înaintea disputării ultimei etape a playoff-ului, CFR are un avantaj de 4 puncte față de FCSB și în cazul unei victorii la Botoșani aceștia devin și matematic campioni. De cealaltă parte, elevii lui Marius Croitoru au rămas fără vreun obiectiv concret în ultimele 2 etape din cauza înfrângerii de la Clinceni, partidă în care au scăpat punctele puse în joc, deși în minutul 70 au avut un avantaj de 2 goluri (3-1).
„Da, e un meci important, mie îmi pare rău că am pierdut cele trei puncte de la Clinceni, 3 puncte care ne făceau ca înainte de ultimele două etape să ne batem cu șanse reale pentru locul 3, ceea ce ar fi fost ceva istoric pentru clubul acesta. Dar, mai avem speranțe mici, foarte mici, pentru locul 4. Ne vom lupta pentru el, important este un rezultat pozitiv în această seară. (...) Jucăm cu campioana, jucăm cu echipa de pe primul loc, nu avem de ce să avem presiune noi. Știu toți ce stil de joc avem, jucăm un fotbal ofensiv, jucăm să câștigăm. Din păcate, vine campioana la noi cu o miză importantă pe acest meci iar noi venim după cea mai rușinoasă înfrângere din istoria acestui club.”, a declarat Marius Croitoru, antrenorul FC Botoșani, în cadrul conferinței de presă premergătoare meciului.
Vă reamintim faptul că FC Botoșani întâlnește CFR Cluj marți, 18 mai 2021, de la ora 20:30.