Dorohoi News Logo

CFR Cluj l-a convins pe Dan Petrescu să semneze noul contract cu un salariu imens

Dan Petrescu

Dan Petrescu a semnat contractul cu CFR Cluj după patru zile de aşteptare în care lucrurile au stat oarecum sub semnul întrebării.

Dan Petrescu are salariu 50.000 de euro pe lună la CFR Cluj. Clauza de reziliere este de 600.000 de euro
Petrescu avea însă nevoie de garanţii solide pentru a fi de acord să semneze înţelegerea pe trei ani, până în 2024. Oferta cuprinde cel mai mare salariu pe care îl primeşte un antrenor în Liga 1, anume 50.000 de euro pe lună. De asemenea, clauza de reziliere stabilită e de 600.000 de euro, adică salariul pe un an.

Spre deosebire de ultimii doi antrenori de la Cluj, Edi Iordănescu şi Marius Şumudică, salariul fostului component al Generaţiei de Aur este mult mai mare. Fiecare dintre cei doi tehnicieni primea 20.000 de euro pe lună şi ambii au realizat performanţe notabile. Iordănescu jr a câştigat titlul cu echipa din Ardeal, iar Şumudică a calificat echipa în grupele Conference League şi a obţinut şase victorii din şase în Liga 1, înainte să fie dat afară. Spre deosebire de Petrescu, Şumudică a avut o clauză de reziliere de 250.000 de euro.
Ca idee, în Turcia, la Kayserispor, Dan Petrescu avea un salariu de 850.000 de euro pentru sezonul 2021-2022, dacă antrenorul român ar fi continuat acolo.

Comunicatul în care CFR anunţă că Dan Petrescu a semnat noul contract

În anunţul ardelenilor se precizează că Dan Petrescu este „de azi” antrenorul echipei, deşi Ilie Dumitrescu a afirmat la Digi Sport Special că Petrescu „a pregătit antrenamentul, echipa, tactic, tot,  împreună cu secunzii”.

„Suntem bucuroși să vă anunțăm că Dan Petrescu este, începând de astăzi, noul antrenor al echipei CFR 1907 Cluj! Tehnicianul care a câștigat 3 din ultimele 4 titluri de campioană cu echipa noastră a revenit în Gruia, iar noi, toți cei din familia CFR-istă, îi urăm „bun venit” și îi dorim multă baftă! Avem toată încrederea că prin experiența și devotamentul său, Dan Petrescu va reuși să obțină și în perioada care urmează performanțe notabile pe banca CFR-ului. În zilele următoare vă vom prezenta și echipa cu care Dan Petrescu va lucra la Cluj! Bine ai revenit, Mister!", este comunicatul celor de la CFR. Sursa: digisport.ro

sport
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web