Dorohoi News Logo

Simona Halep s-a calificat în turul al treilea la US Open

Simona Halep

Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat în runda a treia a turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o pe Kristina Kucova (Slovacia) cu 6-3, 6-1, miercuri, la arenele Flushing Meadows din New York.

Halep (29 ani, 13 WTA), cap de serie numărul 12, a obţinut o victorie destul de facilă, în doar 68 de minute.

Fostul lider mondial a început excelent şi a condus cu 2-0 şi 3-1, dar o serie de greşeli au făcut ca adversara ei să egaleze, 3-3. De la 30-0 pentru Kucova în ghemul şapte, Halep a schimbat registrul, a fost mai concentrată şi a dominat clar ostilităţile, câştigând primul set cu 6-3. În actul al doilea, diferenţa a fost mult mai clară, Halep impunându-se cu un sec 6-1, după o serie de lovituri de excepţie, potrivit Agerpres.

Halep a încheiat cu un as, două duble greşeli, 19 winners şi 18 erori neprovocate, în timp ce Kucova (31 ani, 111 WTA), lucky loser, a avut o dublă greşeală, 10 winners şi 15 erori neforţate.

Simona Halep, care anul trecut nu a participat la US Open, şi-a asigurat un cec de 180.000 de dolari şi 130 de puncte WTA, iar în turul al treilea o va înfrunta pe câştigătoarea dintre kazaha Elena Rîbakina, cap de serie numărul 19, şi Caroline Garcia (Franţa).

sport
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web