Dorohoi News Logo

La Botoșani se organizează Cupa Liceelor la Mountain Biking

2

În data de 15 octombrie 2022, Asociația Club Sportiv Cupa Moldovei, în parteneriat cu Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, Consiliul Județean al Elevilor Botoșani și Magazinul de biciclete ActiveXplore din Botoșani, organizează Cupa liceelor la MTB.

La acest proiect vor colabora și Direcția Silvică Botoșani, Primăria Ipotești, Poliția comunei Ipotești, serviciul de ambulanță Botoșani, cluburile de fotografi din Botoșani. Obiectivul principal al proiectului este de a contribui la creșterea în spirit sportiv și competițional a tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14 – 19 ani, care au o minimă condiție fizică, împletind sportul cu dragostea pentru mișcarea în natură.

Se va organiza un traseu de concurs tip circuit cu o lungime de aproximativ 20 km pe teren variat, preponderent pădure, cu plecare și sosire de și la Memorialul „Mihai Eminescu”, prin Pădurea Baisa, pe la Lacul cu nuferi și Cetatea dacică Stâncești. Se vor aborda porțiuni de drum, macadam, poteci de pământ, cu o diferență de nivel de minim 300 m, pentru a putea departaja concurenții după abilitățile de forță și îndemânare.

Înscrierea participanților va începe la ora 8.00, iar la ora 10.00 se va da startul.
Festivitatea de premiere va avea loc la Memorialul Ipotești, ora 14.00, fiind urmată de socializare, evaluarea evenimentului și planificarea competiției pentru anul următor.

Proiectul Cupa liceelor la MTB își propune, pe lângă latura sportivă a concursului, să dezvolte latura de patriotism local, prin campania de după concurs, prin socializare, plimbări pe trasee viitoare etc., astfel încât tinerii să-și dorească să se implice și să reprezinte liceul din care face parte.

sport
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web