Dorohoi News Logo

Liga I, etapa a cincea: Echipele din cupele europene au amânat meciurile din această rundă

liga 1
A cincea etapă a Superligii debutează vineri, 11 august 2023, de la ora 20:30 cu disputa dintre FCU Craiova și FC Voluntari. Oltenii vin cu moralul ridicat după victoria de la Botoșani de etapa trecută dar înâlnesc o echipă în mare formă, care, după patru etape, a reușit să acumuleze nu mai puțin de nouă puncte.
 
Sâmbătă, nou promovatele Oțelul Galați și Poli Iași vor juca pe teren propriu cu Universitatea Cluj, respectiv Universitatea Craiova, duminică este programat derby-ul etapei dintre Rapid și Petrolul iar luni etapa se încheie cu meciul dintre Dinamo și FC Botoșani, echipa fanion a județului fiind încă în căutarea primei victorii din acest sezon, după unul dintre cele mai slabe starturi de sezon de la promovarea în primul eșalon. 
 
FCSB, Sepsi și Farul au depus cerere de amânare a partidelor din această etapă în vederea pregătirii jocurilor retur din turul trei al Conference League, cereri aprobate de LPF, astfel încât jocurile Hermannstadt – FCSB, CFR Cluj – Sepsi și Farul – UTA Arad se vor disputa la o dată ulterioară.
 
Program complet al etapei 5:
 
Vineri, 11 august 2023
20:30 – FCU Craiova – FC Voluntari
 
Sâmbătă, 12 august 2023
18:30  - Oțelul Galați – Universitatea Cluj
21:30  - Politehnica Iași – Universitatea Craiova
 
Duminică, 13 august 2023
21:30 – Rapid – Petrolul Ploiești
 
Luni, 14 august 2023
20:30 – Dinamo – FC Botoșani
 
Etapa precendentă a fost o etapă a surprizelor, Oțelul Galați reușind încă un rezultat notabil în deplasare, de această dată pe terenul celor de la Sepsi iar Farul Constanța a pierdut la Ploiești după un meci cu multe răsturnări de scor. Dinamo, deși a condus la pauză pe terenul universitarilor clujeni, n-a obținut decât un punct, Rapid a cedat toate cele trei puncte la Voluntari după un joc plin de greșeli individuale. Tot la Voluntari s-a marcat și cel mai rapid gol al sezonului, în secunda a douăsprezecea, cu un șut de la aproximativ 25 de metri, la care Horațiu Moldovan a fost prins neatent. FC Botoșani pe de altă parte a pierdut pe teren propriu, cu un gol primit chiar înainte de pauză în al 14 minut de prelungire, asta după ce i-a fost anulată o lovitură de pedeapsă la VAR după un presupus offside. Analiza VAR de la această fază a bătut toate recordurile de până acum, lui Horia Mladinovici trebuindu-i nu mai puțin de 11 minute pentru a lua o decizie, până la urmă, eronată. 
 
Rezultatele etapei a patra
 
UTA Arad – Poli Iași 1-0 (Fabry 8)
U Craiova – Hermannstadt 1-0 (Ivan 16(p))
FC Botoșani – FCU Craiova 0-1 (Bauza 45+14)
U Cluj – Dinamo 1-1 (Popa 51/Politic 15)
Petrolul – Farul Constanța 3-2 (Jair 48, Grozav 68, Irobiso 90+3 / Mateus Santos 72, Carnat 90)
FCSB – CFR Cluj 1-0 (Compagno 67(p))
Sepsi OSK – Oțelul 1-1 (Safranko 85 / Pop 4)
Voluntari – Rapid 2-1 (Andrei 1, Braun(a) 37/ Dugandzic 12)
 
Autor: DorohoiNews.ro
sport
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web