În dealul Copoului, pe un stadion cu o asistență considerabilă, FC Botoșani a încercat să obțină primul succes din actuala stagiune a Ligii I dar este nevoită să se mulțumească cu doar un punct, după o gafă de începător a fundașului dreapta. Deși superioară ca aspect al jocului și mult mai directă și incisivă în posesie, echipa antrenată de Dan Alexa n-a reușit să se impună.
Prima repriză, deși una destul de animată, s-a incheiat cu același scor cu care a început. Deși mingea s-a aflat mai mult în posesia gazdelor, numărul de ocazii mai importante a fost de partea botoșănenilor. Ducan intervine în minutul 15 la un șut de la distanță trimis de fostul jucător botoșănean Bordeianu. Apoi Șeroni trimite o lovitură de cap în minutul 33 dar Lung Jr. reține fără emoții. După doar două minute, Friday șutează de la distanță dar ratează ținta iar cu două minute înainte de pauză, N`Goma caută vinclul din interiorul careului dar trimite puțin peste poartă.
Repriza a doua începe furtunos, iar după doar trei minute, după o lovitură de la colț executată de Florescu, Șeroni scapă din marcajul lui Florin Ilie și prinde un vole de la 9 metri. În minutul 65 FC Botoșani reușește să marcheze din nou dar golul este anulat de arbitrul din camera VAR pentru un offside la Ilicic. Din păcate pentru echipa locală, Gheorghiță egalează după o finalizare simplă din 6 metri, urmare a unei centrări de pe partea stângă. Golul a fost precedat de o gafă monumentală a lui Friday care a dat pe lângă minge, aceasta ajunge la Ispas, care-și trece în cont un asist. Minutul 82 aduce o ocazie uriașă pentru Botoșani, Florescu centrează dintr-o lovitură liberă de pe partea dreaptă, mingea trece de un buchet de jucători, se duce pe cadrul porții, dar este respinsă în extremis de Lung Jr. Finalul de joc este unul anost, cu un joc întâmplător al unor două echipe lipsite de viziune și energie. 1-1, FC Botoșani rămâne în continuare fără victorie deși a făcut, probabil, cel mai bun joc din acest sezon.
Autor: DorohoiNews.ro
Foto: Ionuț Tăbultoc