Dorohoi News Logo

Remiză spectaculoasă pe Municipal. FC Botoșani – Rapid 0-0

FC BT - Rapid

Joc spectaculos pe municipalul botoșănean. FC Botoșani, deși nu a reușit să se impună, a făcut un joc solid, și a avut ocaziile mai importante din joc, deși Rapidul a avut posesia mai bună. 

Disputa debutează sub semnul echilibrului cu un joc disputat preponderent în zona de mijloc a terenului. Prima oportunitate care dezgheață tribunele a venit în minutul 15, atunci când David a prins un șut bun de la aproximativ 25 de metri, sub bară, dar Moldovan a fost la post și a respins spectaculos. 

Replica oaspeților nu s-a lăsat mult așteptată, minutul 17 bifând prima oportunitate a Rapidului. Funsho este găsit bine în careu, șutează violent dar mingea este deviată peste poarta apărată de un Ducan care ar fi fost simplu spectator. 

După doar trei minute, Dican lovește stâlpul din stânga porții lui Moldovan cu o lovitură de cap bine plasată iar după doar un minut, Drole înscrie dar golul este anulat corect pentru offside. Ducan se face remarcat în minutul 32 la șutul deviat al lui Borja Valle dar cea mai mare ocazie a Rapidului din primul mitan îi aparține lui Ioniță care, lansat ideal în careu, întârzie finalizarea dintr-o poziție ideală și-i dă timp lui Pius să-l blocheze.

Repriza a doua începe tot în nota de dominare a gazdelor, Friday Adams e găsit excelent în centrul careului cu o centrare de pe partea dreaptă, preia și driblează elegant un adversar dar nu are inspirație la finalizare și șutează într-un adversar. Florescu ratează și el, după doar trei minute o ocazie importantă, atunci când șutează peste poartă din interiorul careului. 

Replica Rapidului vine în minutul 78, Oaidă prinde un șut de excepție de la aproximativ 25 de metri și-l întinde serios pe Ducan, care reușește să pareze. După doar trei minute, Casap este angajat de Florescu în careu și șutează la colțul scurt dar Moldovan respinge.

Inimile spectatorilor au stat pentru câteva secunde în minutul 90. Mutombo respinge greșit în Soni, mingea îi rămâne atacantului rapidist care marchează. Golul este însă anulat după intervenția asistenului de la VAR, care a sesizat, pe bună dreptate, un henț la atacantul rapidist, mingea respinsă de Mutombo lovindu-l pe acesta în mână.

Prelungirile au adus momente nerecomandate cardiacilor, FC Botoșani putea pune mâna pe toate cele trei puncte la ultima fază, atunci când Florescu, găsit ideal în centrul careului, șutează violent dar mingea este blocată de un fundaș al oaspeților.

FC Botoșani, deși lanternă roșie cu nici o victorie în 18 jocuri a prestat un joc solid pe care, cu puțină inspirație la finalizare îl putea câștiga, în fața unui Rapid șters, aflat ca formă departe de pretențiile suporterilor din Giulești.

Autor: DorohoiNews.ro

Sursa FOTO: gsp.ro

sport
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web