Dorohoi News Logo

Liga I, etapa a XX-a. FCSB profită de eșecul lui CFR și se distanțează la opt puncte

Fotbal

Runda a 20-a pare a fost una de bun augur pentru liderul FCSB. Aceștia se impun la scor de neprezentare pe teren propriu în fața unui Hermannstadt inexistent, care a prestat un joc mult sub ceea ce erau obișnuiți suporterii sibieni. CFR Cluj pe de altă parte, continuă forma slabă din ultima perioadă și cedează toate cele trei puncte la Sfântu Gheorghe deși a intrat la cabine în avantaj. 

Oțelul reușește imposibilul și pleacă de pe Cluj Arena cu toate punctele pe când Universitatea Craiova nu reușește să ducă fizic un meci întreg și, deși la pauză avea un avantaj de două goluri, gâfâie pe final pentru a reuși să nu iasă de pe teren învinsă.

Farul Constanța remizează alb la Arad, într-un meci greu de privit de către un spectator neutru, Voluntariul, după ce învinge pe terenul Rapidului, cedează pe teren propriu în fața Craiovei lui Mititelu iar Petrolul – Rapid s-a remarcat mai mult prin cele două eliminări decât prin jocul de pe teren. Rapidul ajunge astfel la șase jocuri fără victorie în toate competițiile.

FC Botoșani nu găsește calea spre poarta Dinamoviștilor și acumulează a 11 a înfrângere din acest sezon, 0-2 pe teren propriu iar spectrul ligii secunde pare a fi imposibil de evitat.

Rezultatele etapei 

FC Voluntari – FCU Craiova 0-1 (Blănuță 37)
Petrolul – Rapid București 0-0
UTA Arad – Farul Constanța 0-0
Universitatea Craiova – Poli Iași 2-2 (Mitriță 30, Roguljic 45 / Roman 54, 69)
FCSB – FC Hermannstadt 3-0 (Olaru 23, 45, Coman 57)
U Cluj – Oțelul Galați 0-1 (Pop 25)
Sepsi Sf. Gheorghe – CFR Cluj 2-1 (Kallaku 70, Damașcan 85 / Tachtsidis 32)
FC Botoșani – Dinamo 0-2 (Politic 23, Abdallah 90)

Autor: DorohoiNews.ro

sport
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web