CS KOKORO Botoșani a participat sâmbătă, 20 aprilie 2024, la cea de a V-a ediție a cupei Hikaru, competiție de karate Isshinryu organizată în orașul Onesti, județul Bacău.
La această ediție au participat aproximativ 150 de sportivi, de la cluburi din Iași, Botoșani, Piatra Neamț, Suceava și Bacău. Probele propuse de organizator au fost Kata și Kumite (luptă cu adversar imaginar și luptă cu adversar).
Deși, Clubul Kokoro a deschis în luna septembrie a anului trecut, o secție pentru începători la Dorohoi, unul dintre sportivii începatori care a participat la aceasta competiție este Bancu Delia, în vârstă de 14 ani, elevă a Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi. Aceasta și-a învins emoțiile primei participări și a reușit să depășească în clasament alți cinci sportivi din aceeași grupă și să se claseze cu cel mai bun punctaj pe locul 1.
„Deși Delia este printre ultimii sportivi înscriși la secția din Dorohoi, este foarte curajoasă și a învățat extrem de repede ceea ce avea nevoie pentru a participa la prima ei competiție de karate, proba de Kata. Sportiva a beneficiat de toată încrederea mea și de suportul părinților, pentru a face această deplasare lungă până la Onești, unde a reușit să ne surprindă pe toți cu o tehnică impecabilă pentru un începător, ea avand doar câteva luni de când practică la noi. Delia a avut în grupă și sportivi cu grad mai mare decât al ei dar asta nu a intimidat-o în niciun fel. Ea s-a concentrat foarte bine și a executat un kata foarte bun, lucru ce i-a adus punctajul cel mai mare și implicit locul 1. Sunt foarte mândru de ea, fiind prima sportivă a noastră, din Dorohoi, care urcă pe podium într-o competiție, lucru care sper eu că va da curaj și îi va motiva și pe ceilalți copii din sală. În continuare ne pregătim pentru cantonamentul de primăvară din 27 aprilie 2024 la care vom participa pentru o săptămână, urmat de o altă competiție pe 26 mai 2024, la Iași iar la începutul lunii iunie vom susține examenele de grad.”, a declarat Mihai Pușcașu, președintele Clubului KOKORO Botoșani.
La această primă competiție, Delia a cunoscut-o pe Jitaru Ema din Bacău, unul dintre cei mai buni sportivi la categoria ei de vârstă, în acest moment, legitimată la clubul CS Hikaru Bacău, cu care a legat repede o prietenie și cu care abia așteaptă să se reîntâlnească în competițiile viitoare.
Alături de sportiva Delia Bancu din Dorohoi, au participat și copiii din Flămânzi, care au obținut de asemenea locuri pe podium, astfel:
- Crauciuc Adrian - locul 3 - kata, participare kumite;
- Crauciuc Dragoș - participare ambele;
- Pișta Marius - locul 2 kata, locul 1 kumite;
- Hăisan Vlad - participare kata;
- Bidica Gabriel - locul 3 kumite;
- Stauciuc Alexandru - participare kumite;
- Cazacu Luigi - locul 1 kumite.
Pentru înscrierea copiilor se poate accesa pagina de Facebook a clubului CS KOKORO BOTOSANI https://www.facebook.com/CSKokoroBotosani sau se poate suna la numarul de telefon 0744213477
Activitatea sportivă se desfășoară în fiecare Sâmbătă și Duminică de la ora 10:00 la ora 11:30 la sala de sport a Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi, participarea copiilor presupunand plata unui abonament modic. ⸫