Dorohoi News Logo

Jucătorii şi staful echipei FCM Dorohoi premiaţi de primarul Dorin Alexandrescu

Premiere FCM Dorohoi_52

Echipa FCM Dorohoi a fost recompensată ieri de municipalitate pentru performanţa obţinută în Liga a 3-a, unde a reuşit să se claseze pe locul 8.

La ultimul meci din sezonul 2011 – 2012, care a avut loc vineri, 1 iunie, primarul municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu a decis să premieze fiecare membru al echipei dorohoiene.

Primarul a ţinut să felicite echipa şi a înmânat câte o diplomă şi o medalie jucătorilor, inclusiv finanţatorului Victor Mihalachi, antrenorului Vespazian Colban, organizatorului de competiţii Victor Bordeanu şi echipei de medici.

„Ideea de a premia jucătorii echipei FCM Dorohoi cred că a fost una binevenită, pentru că la început de campionat am pus ca obiectiv păstrarea echipei în liga a 3-a, iar acum obţinând locul opt, obiectivul a fost îndeplinit. Fiind şi Zilele Copilului a fost un prilej bun de a-i premia pentru ca sunt foarte mulţi tineri din Dorohoi care sunt iubitori de fotbal si mulţi dintre ei le vor urma exemplul. A fost o seară  minunată, a fost un spectacol total atât în teren cât şi în tribune şi aţi văzut că dorohoienii vin cu bucurie la stadion şi îşi doresc să aibă fotbal şi performanţă.”, a declarat în exclusivitate pentru Dorohoi News, primarul municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu. (DorohoiNews.ro, Andrei B.)

Vezi Galerie Foto de la eveniment, Click AICI!





Autor: DorohoiNews.ro

sport
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web