Dorohoi News Logo

Campionatul European: S-a încheiat primul tur al celor patru grupe

Campionatul European

Odată cu disputarea meciurilor din ultima grupă, a IV-a, turneul final al ediţiei a 14-a a Campionatului European şi-a încheiat prima etapă. Ea adus 4 victorii şi trei remize.

Echipele din primul eşalon european par obosite după disputarea campionatelor istovitoare la care s-au adăugat meciurile din cele două competiţii continentale. Primul derby, cel din grupa C dintre Spania şi Italia, ca şi meciul disputat luni dintre Franţa şi Anglia s-au încheiat cu acelaşi scor, 1-1. Olanda, una dintre favorite s-a împiedicat de Danemarca. Singurele scoruri mai consistente au avut loc la meciurile Rusia- Cehia (4-1) din grupa A şi cel dintre Croaţia şi Irlanda (3-1 ) din grupa C. Au fost şi acţiuni huliganice cu fanii ruşi la Wroclav, dar cu cei croaţi la Poznan.

Luni în grupa D, Franţa cu o posesie zdrobitoare nu a putut trece de formaţia Albionului iar la Kiev Suedia a fost îngenunchiată de gazdele ucraineene.

Englezi dezinteresaţi de europene

Franţa – Anglia 1-1 (1-1)
Stadion Dombas Arena din Doneţk. Teren excelent. Timp călduros. Spectatori: 47.400. Au înscris: Nasri (40) / Jolen Lescott (31). Franţa: Lloris - Debuchy, Rami, Mexes, Evra-Cabaye (84 Ben Arfa), Diarra-Ribery, Nasri, Maloudi (85 Marin)- Benzema. Antrenor: Laurent Blanc. Anglia: Hart - Johnson, Terry, Lescott, Cole-Milner, Parker (78 Henderson) Gerrard, Chamberlain (77 Defoe)- Young-Welbeck (90+1 Walcott). Antrenor: Roy Hodgson. Arbitru: Nicola Rizzoli (Italia). Cartonaşe galbene: Ben Arfa (87)/Chamberlain (34), Young (71), Johnson (79).

Cu o posesie de 61 %, cu 12-3 şuturi din care 5-1 pe poartă, francezii au avut la discreţie meciul dar ineficacitatea şi-a spus cuvîntul. Englezii fără prea mulţi susţinători în tribună, au închis bine culoarele şi au blocat acţiunile cocoşilor. Nu trebuie omis faptul că francezii erau de 22 de meciuri fără înfrângere, din care 15 victorioase, fiind foarte aproape de a înplini în septembrie 2 ani de când au această situaţie. Împotriva cursului jocului englezii reuşesc să deschidă scorul prin Lescott care a pus capul la un balon trimis din lovitură liberă de pe flancul drept. În minutul 40, Nasri şutează din afara careului la colţul scurt şi egalează, scor cu care se termină partida.

Bătrânul Sevcenko a adus victoria gazdelor

Ucraina - Suedia 2-1 (1-0)
Stadion Olimpic din Kiev. Teren bun. Timp călduros. Spectatori: 69.000. Au înscris: Andry Sevcenko (55 şi 62) / Zlatan Ibrahimovici (52). Ucraina: Pyatov-Gusev, Haceridi, Mihailk, Selin - Iarmolenko, Timoşciuk, Konoplianko (90+2 Devic) - Nazarenko-Sevcenko (81 Milevski), Voronin (84 Rotan). Antrenor: Oleg Blohin. Suedia: Isaksson - Lustig, Mellberg, Granquist, M.Olson - Elm, Kalstrom-Larsson (68 Wilhelmsson),Ibrahimovic (71 Elmander),Toivonen (62 Svensson)-Rosenberg. Antrenor: Erik Hamen. Cartonaşe galbene: Kalstrom (11), Elm (82).

Meciul s-a rezolvat în numai 10 minute, atunci când s-au înscris cele trei goluri. Gazdele au dominat meciul, singura situaţie mai periculoasă a suedezilor a fost a lui Toivonen în min. 22 care nu reuşeşte să înscrie din careu. Repriza secundă a început în fortă de ambele părţi şi cei care deschid tabela sunt suedezii care reuşesc prin Ibrahimovici din pasa lui Kallstrom să deschidă scorul. Pentru suedezi este al cincilea lui gol la un turneu european. Bucuria nordicilor a fost de scurtă durată pentru că peste 3 minute din centrarea lui Iermolenko,Sevcenko să pună capul şi să egalez. Acelaşi jucător, Sevcenko, care a fost foarte aproape să nu fie selecţionat fiind considerat depăşit, reuşeşte în min. 62 să înscrie golul victoriei, punând capul la balonul trimis din corner de Konoplianko. Ucrainienii speră să depăşească faza grupelor, sperând la a doua victorie cu Anglia sau chiar cu Franţa.

Clasamentul grupei D
1. Ucraina 1 1 0 0 2-1 3
2. Franţa 1 0 1 0 1-1 1
3. Anglia 1 0 1 0 1-1 1
4. Suedia 1 0 0 1 1-2 0

sport
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web