Spania a devenit prima echipă care devine de două ori consecutiv campioana Europei, după ce a reuşit să câştige finala turneului final din Polonia şi Ucraina, disputată la Kiev, împotriva Italiei, scor 4-0.
Prin acest succes, ibericii reuşesc o altă performanţă în premieră: câştigarea a trei competiţii importante la rând. Este vorba despre Campionatele Europene din 2008 şi 2012 şi Campionatul Mondial din 2010.
Prin victoria obţinută duminică seară în capitala Ucrainei, naţionala antrenată de Vicente Del Bosque a bifat şi recordul de goluri înscrie într-o finală, patru, seria fiind deschisă de David Silva, continuată de Jordi Alba şi Fernando Torres şi încheiată de Juan Mata.
De cealaltă parte, Italia rămâne cu satisfacţia de a fi singura echipă care a înscris în poarta lui Iker Casillas la actualul Euro, în primul meci din grupe, şi cu faptul că a eliminat două dintre marile forţe ale continentului, Anglia şi Germania, în drumul spre ultimul act.
Ibericii şi-au arătat intenţiile încă din debutul partidei, ratarea lui Xavi, şut puţin peste din marginea careului, anunţând deschiderea scorului din minutul 14, atunci când Fabregas, excelent servit de Iniesta, l-a păcălit uşor pe Chiellini şi a centrat în faţa porţii, de unde Silva a marcat simplu cu o lovitură de cap.
Squadra lui Cesare Prandelli a suferit o nouă lovitură în minutul 20, Chiellini accidentându-se şi fiind înlocuit de Balzaretti. Italienii au dat însă senzaţia că reuşesc să depăşească momentul dificil, iar Cassano i-a dat primele emoţii lui Casillas în minutul 29, după ce îl păcălise uşor pe Arbeloa, dar finalizarea atacantului lui Milan a fost prea moale pentru a-l păcăli pe goalkeeperul spaniol.
Acelaşi Cassano l-a încercat pe portarul Realului cu un şut de la distanţă, înainte ca Jordi Alba să sprinteze senzaţional la o pasă a lui Xavi şi să ducă scorul la 2-0 în minutul 41. Acesta a fost rezultatul primei reprize, deşi Montolivo a avut şi el o execuţie în forţă de la marginea careului, la care Casillas a avut din nou răspuns.
Partea a doua a început cu înlocuirea lui Cassano cu Di Natale, iar veteranul lui Udinese a fost aproape de a-şi readuce echipa în joc în două rânduri. Mai întâi, a trimis cu capul peste, la centrarea foarte bună a lui Abate, apoi a fost blocat de acelaşi excelent Casillas, după o pasă marcă-înregistrată Pirlo.
Speranţele azzurrilor de a mai întoarce soarta meciului s-au sfârşit cu jumătate de oră înainte de final, când nou intratul Thiago Motta s-a accidentat, iar Italia a rămas în zece, pentru că toate schimbările fuseseră epuizate. În aceste condiţii, misiunea spaniolilor a devenit şi mai uşoară, partida transformându-se într-un joc de-a şoarecele şi pisica, în care elevii lui Del Bosque nu le-au lăsat nicio şansă adversarilor.
În ultimele zece minute, Torres, primul jucător care marchează în două finale de Campionat European, şi Mata, ambii abia intraţi pe teren au pecetluit soarta întâlnirii, înscriind golurile prin care Spania şi-a confirmat cu stil hegemonia în fotbalul mondial. Sursa: ziare.ro