Dorohoi News Logo

Victor Mihalachi: „Toată echipa care se va forma la Dorohoi va fi a suporterilor și a oamenilor de acolo”

Victor Mihalachi

Începând din acest sezon, clubul FCM Dorohoi ar putea avea mai mulţi investitori. Conform finanţatorului echipei, Victor Mihalachi, Primăria Dorohoi ar putea prelua 15 – 20% din acţiunile clubului.

„Eu am avut o discuţie foarte intensă cu domnul Alexandrescu, pentru bază, întreţinerea bazei și pentru investiţii majore la echipă. Pentru acest lucru ei vor 15 – 20% din acțiunile clubului. Eu am fost de acord, am dat palma şi sunt de acord cu treaba asta pentru că am mai spus-o și repet, că echipa nu este a lui Victor ci este a Dorohoiului.”, a declarat în exclusivitate pentru Dorohoi News, finanţatorul echipei FCM Dorohoi, Victor Mihalachi.

Totodată, pe lângă acţiunile care ar putea fi cedate Primăriei Dorohoi, mai există şi discuţii şi cu alţi oameni interesaţi să investească în echipa dorohoiană. Cu toatea astea Victor Mihalachi este mulţumit de echipă, este optimist şi a ţinut să transmită faptul că la finalul acestui sezon îşi doreşte o clasare pe unul din primele trei locuri.

„Sunt în discuţii cu primăria pentru vânzarea de acţiuni şi mai sunt în discuţii cu nişte oameni care au rămas impresionaţi de ceea ce am realizat eu aici şi vor să vină şi ei cu bani. Încă nu pot să spun nimic de liga a II-a dar vom crea multe probleme în acest sezon şi ne vom clasa în primele locuri. Toată echipa care se va forma la Dorohoi va fi a suporterilor și a oamenilor care iubesc într-adevăr sportul din Dorohoi.”, a spus Victor Mihalachi. (Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

sport
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web