FCM Dorohoi a înâlnit astăzi, 16 noiembrie, în cadrul etapei a XI-a, a seriei I, din Liga a III-a, pe cei de la Sport Club Bacău. Dorohoienii nu au reușit să se impună în faţa băcăuanilor şi au fost învinşi într-un meci disputat începând cu ora 14:00, pe stadionul „1 Mai” din Dorohoi.
Vezi echipele de start:
Sport Club Bacău: Emanuel Savu, Ciprian Radutoiu, Razvan Adascalitei, Moussa Bamba, Andrei Popa, Silviu Pintea, Andrei Intuneric, Cosmin Balanaru, Catalin Costin, Cosmin Miron, Bogdan Ungureanu.
FCM Dorohoi: Andrei Rohetki, Adrian Cososchi, Gabriel Luca, Leonard Orasanu, Mihai Bordeianu, Eduard Sandu, Robert Grumezescu, Alexandru Ghiviziu, Dragos Boboc, Ovidiu Halip, George Maxim.
Ambele echipe au început echilibrat, ritmul jocului fiind rupt în minutul 10 când oaspeții au reușit să deschidă scorul. Bogdan Ungureanu a reuşit să reia cu capul o centrare de pe partea dreaptă venită după un atac bine construit de băcăuani. La pauză scorul a fost 0-1.
În repriza secundă dorohoienii au încercat să înscrie, însă africanul Moussa Bamba a respins din toate pozițiile tot ce se putea. Gazdele au avut cele mai mari șanse de gol prin Eduard Sandu care a pătruns în careu, a driblat un fundaș, dar balonul șutat mai apoi a ajuns în brațele portarului şi prin Grumuzescu, care a trecut de portar, a șutat la poartă dar Bamba a scos de pe linia porții. Scor final 0-1.
În tribune s-au aflat pe lângă suporteri, finanţatorul echipei FCM Dorohoi, Victor Mihalachi, primarul municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu şi deputatul Andrei Dolineaschi. (Andrei B.)
Autor: DorohoiNews.ro