Sandra Izbaşa (22 de ani), câştigătoare a trei medalii olimpice de aur, a anunţat că doreşte să îşi încheie cariera, după un an 2012 "aproape perfect".
După Cătălina Popor şi Diana Chelaru, care şi-au anunţat deja retragerea, o altă campioană le-ar putea urma. Sandra Izbaşa s-a întors în sală, dar vrea să se dedice familiei.
"Nu e vorba că nu mă simt respectată, pur şi simplu nu există motivaţie. Nu spun acum că eu sunt bătrână, dar pur şi simplu, cum am spus, vreau să mă dedic familiei, pentru că am stat departe de ea 10 ani şi atâta timp cât mai trăiesc, vreau să fiu alături de cei din familie!", a spus Sandra Izbaşa, conform Dolce Sport.
"Am avut un an 2012 aproape perfect, aş putea să spun. Mă bucur însă că mi-am îndeplinit obiectivele pe care mi le-am propus. Mă bucur că mi-am revenit după o mică accidentare în februarie, nu mi-aş fi dorit sincer să nu prind aceasta Olimpiadă, pentru că am muncit destul de mult pentru ea", a mai adăugat Sandra Izbaşa.
Sandra Izbaşa are în palmares trei medalii olimpice de aur şi alte două de bronz, câştigate la JO din 2008 şi din 2012.